A.M.

Centrul de Informare Turistică Breaza organizează mâine, 4 februarie, un tur cultural pietonal în stațiune, cu ghidaj gratuit – primul dintr-o serie de astfel de evenimente ce vor avea loc anul acesta. Turul este organizat pentru evocarea celei mai importante figuri din istoria oraşului: generalul Ion Manolescu (1869-1946), ctitorul Brezei moderne, directorul Societăţii „Cultul Eroilor” şi creatorul conceptului de Casă Națională (căminul cultural de mai târziu).Turiștii care doresc să participe la acest tur cultural sunt așteptați, la ora 10.00, la sediul centrului din Bulevardul Republicii nr. 80B. În cursul dimineții, împreună cu ghidul, aceștia vor lua la pas străzile oraşului și vor ajunge la casa părintească a generalului Manolescu, în locul în care au funcționat Casele Naţionale, pe Bulevardul Eroilor, vestit pentru personalităţile culturii româneşti ce au locuit aici, dar și în cimitirul oraşului, unde vor vizita monumentul funerar al eroului col. dr. Aurel Popovici, mort în Războiul de Întregire şi mormântul generalului Manolescu. Turiștii vor mai vizita: Casele tradiţionale ale centrului comercial (cu arhitectură specifică epocii generalului), Monumentul Eroilor din Breaza de Jos, tripticele de piatră ce poartă deviza „Cinstiți memoria înaintașilor” (monumente unice în ţară prin concepţie). La orele prânzului, participanții vor putea lua masa într-un restaurant urmaş al celui din vremea generalului, care avea deseori ca oaspeţi pe membrii Familiei Regale. În jurul orei 14.00, turiștii vor avea ocazia să meargă în drumeţie până la Crucea Eroilor aflată pe Dealul Gurga ( la 743 m altitudine, în cel mai înalt punct al stațiunii Breaza ), unde vor admira priveliștea și vor afla alte informaţii inedite legate de stațiune, de eroii din această zonă şi de Centenarul Marii Uniri.