„Economia României se specializează în domenii care în spaţiul european sunt necompetitive, generează valoare adăugată scăzută, iar forţa de muncă este ieftină şi necalificată. Acest lucru produce un impact economic semnificativ atât pe termen scurt (reflectat în puterea de cumpărare a populaţiei), cât şi pe termen lung, când veniturile scăzute caracteristice sectoarelor în care se specializează economia românească nu vor genera suficiente contribuţii la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii şi a sistemului sanitar public. De asemenea, aceasta va duce fie la creşterea presiunii fiscale asupra contribuabililor, fie la scăderea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi a actului medical”, se arată într-un studiu amănunţit privind forţa de muncă din România, preluat de Hotnews.
O primă concluzie a studiului dinamicii forţei de muncă se referă la nivelul de instruire a salariaţilor din România. Analizând comparat structura pe niveluri de instruire a forţei de muncă aferentă anului 2016, prin comparaţie cu anul 2015, se evidenţiază: numărul salariaţilor cu nivel de instruire 1 (studii generale), indicator care reflectă dimensiunea muncii necalificate din România, a crescut cu 8,5%, ajungând la peste 750.000 contracte de muncă; numărul de salariaţi cu nivel de instruire 3 (studii medii şi postliceale) a crescut cu cca. 12%, ajungând la peste 510.000 contracte de muncă; numărul de salariaţi cu nivel de instruire 4 (studii superioare), prin urmare componenta de forţă de muncă cu nivel ridicat de calificare, a scăzut cu cca. 11,5%, coborând la cca. 950.000 de salariaţi.
Evoluţiile de mai sus au generat practic o reducere a diferenţei între ponderea salariaţilor cu studii superioare şi cea a salariaţilor cu studii medii, în total forţa de muncă, de la 7,66% la 3,88%, ceea ce indică o îngrijorătoare tendinţă de egalizare la nivelul acestor două categorii de salariaţi.
Mergând în detaliu, observăm că principalele grupe de ocupaţii pentru care s-au înregistrat creşteri ale numărului de contracte individuale de muncă (CIM) în perioada 2015-2016, au fost cele cu calificare mai redusă, respectiv: Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (+48.603 CIM), Lucrători în domeniul vânzărilor (+26.198 CIM) şi Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (+ 22.294 CIM). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost înregistrate la nivelul grupelor de ocupaţii cu nivel ridicat de calificare, respectiv: Specialişti în domeniul ştiinţei şi ingineriei (-25.992 CIM), Specialişti în domeniul sănătăţii (-8.371 CIM) şi Conducători în domeniul administrativ şi comercial (-8.110 CIM). Desigur, există şi creşteri în zona forţei de muncă cu nivel înalt de calificare, cum ar fi Specialiştii în tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (+13.171 CIM), însă aceste evoluţii au mai degrabă un caracter regional, după cum se va arăta în continuarea acestui material.
În ceea ce priveşte salarizarea, o tendinţă îngrijorătoare o constituie creşterea ponderii salariaţilor aflaţi în zona salariului minim în total forţă de muncă. Potrivit datelor Eurostat, procentul acestor salariaţi s-a triplat în perioada 2010-2014, fără a depăşi însă nivelul de 15%. La nivelul anului 2016 însă, ponderea CIM cu salariul brut mai mic de 300 de euro a ajuns la 41,54% din totalul contractelor de muncă, ceea ce corespunde unui număr de 2,07 milioane CIM.
Această creştere accelerată s-a datorat majorărilor succesive ale salariului minim, care au condus practic la o tendinţă de egalizare a salariilor de încadrare în zona de minim. Această situaţie a creat o serie de provocări mediului de afaceri, inclusiv în ceea ce priveşte politicile de management al resurselor umane, mai ales în cazul sectoarelor caracterizate printr-o productivitate redusă a muncii. Situaţia cea mai îngrijorătoare este înregistrată la nivelul sectoarelor Activităţi de investigaţie şi protecţie (92,35% din CIM în zona salariului minim), Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (76,14% din CIM în zona salariului minim) şi Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (74,06% din CIM în zona salariului minim).
O altă problemă cu care continuă să se confrunte România este slaba acoperire a populaţiei active cu contracte individuale de muncă, situaţie accentuată mai ales la nivelul anumitor judeţe, în contextul dezechilibrelor regionale.
