Clubul Leicester City a anunţat că a renunţat la serviciile tehnicianului Claudio Ranieri, cu care a câştigat titlul în sezonul trecut în Premier League.
„Conducerea clubului considera că o schimbare de antrenor, deşi dureroasă, este necesară pentru binele echipei, având în vedere rezultatele din actualul sezon, care au pus în pericol menţinerea grupării în Premier League”, se arată într-un comunicat al echipei Leicester City. Vicepreşedintele clubului, Aiyawatt Srivaddhanaprabh, a declarat că decizia de renunţare la Ranieri a fost extrem de dificilă. „A fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luăm în aproape şapte ani. Însă suntem datori să ţinem cont în primul rând de interesele pe termen lung ale clubului, mai presus de sentimentele personale, indiferent cât de puternice sunt”, a explicat oficialul grupării engleze. Leicester City se va pregăti până la numirea unui nou antrenor principal sub conducerea a doi componenţi ai staffului actual, Craig Shakespeare şi Mike Stowell. Claudio Ranieri era antrenorul echipei Leicester City din 2015. Cu el la conducerea tehnică, Leicester a fost revelaţia sezonului 2015/2016 în Premier League şi a câştigat titlul. În actualul sezon, Leicester City ocupă însă, după 25 de etape, locul 17 în clasament, cu doar 21 de puncte, cu unul mai mult faţă de prima echipă de pe loc retrogradabil (18), Hull City.