F. T.

Autospecialele cu mascați de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova au luat-o, ieri dimineață, în mai multe direcții – spre Berceni și Ploiești – pentru a-i căuta pe indivizi suspectați de furturi din societăți comerciale și spre diverse cartiere din municipiu, la persoane bănuite de braconaj cinegetic.
În primul caz – furturile din firme – poliția a anunțat că au fost efectuate 11 descinderi în Bărcănești, două în Ploiești și una în Berceni. Conform unui comunicat al IPJ Prahova, începând cu luna noiembrie a anului trecut, persoanele în cauză ar fi comis șase furturi din societăţi comerciale, situate în comune de pe raza judeţului Prahova, precum şi în municipiul Ploieşti. Suspecții ar fi intrat prin efracție, noaptea, în diverse magazine, de unde ar fi furat bani, case de marcat și țigări.
Șase indivizi urmau să fie duși, cu mandate, la sediul poliţiei, pentru a fi luați la întrebări.
În cea de-a doua speță instrumentată tot de anchetatorii prahoveni, au fost efectuate patru descinderi la locuințele unor persoane bănuite de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. În acest caz, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna septembrie a anului trecut, persoanele în cauză – deţinători autorizaţi de arme de vânătoare – ar fi efectuat mai multe acte de braconaj cinegetic pe fonduri de vânătoare din Prahova. Șapte mandate de aducere urmau să fie puse în aplicare, acuzațiile care planau asupra celor căutați fiind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.