Petre Apostol
În România se investeşte în sport, însă nu în felul care ar trebui. De exemplu, ţara noastră cheltuieşte pentru organizarea unor competiţii internaţionale, dar sportul în sine este lăsat pe locul al doilea. Anul trecut, la Mamaia, s-a organizat Campionatul Mondial de bob şi skeleton la starturi, iar de curând, tot de către Federaţia Română de Bob, Sanie şi Skeleton, a fost organizat, la Vatra Dornei, Campionatul Mondial de sanie pe pârtie naturală.
De asemenea, anul acesta, ţara noastră va fi gazda unei grupe din cadrul Campionatului European de baschet masculin, la Cluj, unde va avea loc şi Campionatul European de gimnastică artistică. S-ar spune, astfel, că sportul românesc o duce foarte bine, din toate punctele de vedere. Dar, situaţia este cu totul alta.
De exemplu, echipajele de bob sau sportivii de la skeleton beneficiază de materiale de concurs net inferioare adversarilor la nivel internaţional. La baschet, România nu mai există la nivel internaţional de la retragerea celebrului „Big Ghiţă”, iar la un Campionat European nu s-a mai calificat din 1987. Cât priveşte gimnastica artistică, unul dintre sporturile de referinţă pentru ţara noastră, s-a dovedit, la Jocurile Olimpice de la Rio, că suferă, chiar cu un an înainte să organizeze un Campionat European. De regulă, statele care organizează astfel de competiţii şi investesc în sport, cu mulţi ani înainte, de la nivelul copiilor şi juniorilor, pentru că atunci şi interesul publicului din ţările respective va fi mai mare. Şi, în definitiv, altceva este să ai un reprezentant sau o reprezentantă în luptă pentru medalii, decât să concurezi pentru o participare onorabilă la tine acasă. Din nefericire, la noi dezvoltarea sportului se înţelege să fie realizată altfel.
