Bursa de Valori București lansează proiectul „Made in Romania”

Bursa de Valori București (BVB) lansează proiectul „Made in Romania”, un program de îndrumare pentru 15 companii prin training-uri, workshop-uri, oportunități de dezvoltare a afacerilor, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis Agerpres.
„«Made in Romania: Liga BVB» reprezintă un program special de îndrumare ce va avea loc în perioada aprilie — noiembrie 2017. Bursa de Valori București și partenerii săi vor ghida 15 companii, oferindu-le training-uri, workshop-uri, oportunități de dezvoltare a afacerilor, pentru a impulsiona creșterea organică a companiilor. Training-urile oferite vor cuprinde mai multe arii de interes pentru orice companie în creștere, printre care: branding, marketing și tehnici de vânzare, dezvoltarea de produse, consultanță în management, alternative de finanțare, raportare financiară, relația cu investitorii, procesul de listare la bursă și alte subiecte asemănătoare”, se precizează în amintitul comunicat.

Simplificarea procedurii de aplicare a TVA – fără efect în mediul de afaceri

Noua procedură de aplicare a TVA, care a înlocuit Formularul 088, nu reprezintă decât o simplificare birocratică, fără un impact real asupra mediului de afaceri, atât timp cât menține aceeași lipsă de transparență în ceea ce privește criteriile de evaluare a intenției și a capacității de a derula activități economice, susțin reprezentanții Patronatului Investitorilor Autohtoni, citați de Profit.ro.
În acest context, printre deficienţele constatate este menţionat și faptul că, prin tratamentul privilegiat al unor entități înregistrate cu sediul social în afara României, nu se face altceva decât să se aplice o povară suplimentară pe investitorii autohtoni și totodată să se încurajeze înființarea de societăți comerciale în regim off-shore.

Investițiile străine de portofoliu pe piața titlurilor de stat, în scădere

Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat au scăzut spre sfârşitul anului trecut, iar ponderea deţinerilor nerezidenţilor în totalul portofoliului de datorie publică internă a coborât la 16,8%, faţă de 18,3% la finele lunii octombrie, marcând cea mai puternică scădere lunară de anul trecut, potrivit Ziarului Financiar.
Aceeași sursă mai menționează că deţinerile persoanelor străine de titluri de stat româneşti sunt relativ mici, iar piaţa financiară locală, care este mult mai slabă decât alte pieţe din regiune, riscă să resimtă cu duritate mişcările de retragere a capitalului străin care pot să apară.