Tehnicianul Cosmin Contra a anunţat, joi seara, că a ajuns la un acord cu conducerea clubului de fotbal Dinamo pentru preluarea funcţiei de antrenor principal, el semnând un contract valabil până în 30 iunie 2017, scrie Agerpres. „Au fost nişte discuţii de ieri (n.r. – miercuri), de când am ajuns şi până acum. Am semnat contractul mai devreme, iar de mâine (n.r. – vineri) începem oficial treaba. Am semnat până în vară, n-am vrut să ne legăm unii de alţii pentru foarte mult timp. Aşteptăm mai întâi să vedem cum merg lucrurile, iar din vară vom vedea ce va fi pe viitor. A fost un vis pentru mine să antrenez Dinamo. Am jucat la Dinamo, au fost momente frumoase şi clar că îmi doream să antrenez echipa. Acum este un moment delicat la echipă, au fost discuţii dificile, dar îmi doresc să ajut Dinamo să treacă peste acest moment greu. Îmi doresc să ajungem în play-off, dar nu mi-a impus nimeni niciun obiectiv. Antrenorul îşi stabileşte obiectivul”, a afirmat Contra pentru Dolce Sport, potrivit Agerpres. Ultima oară antrenor la formaţia spaniolă Alcorcon, Contra a discutat deja cu jucătorii dinamovişti, iar luni, în partida de pe teren propriu cu FC Botoşani, va debuta oficial ca antrenor al formaţiei bucureştene. „Nu am o misiune uşoară, dar nu cred că m-am băgat vreodată într-o misiune uşoară. Eu am mare încredere în mine, am încredere în echipă şi sper ca împreună să obţinem rezultate. Cel mai important meci este luni, este o adevărată finală. Am vorbit cu jucătorii, am încercat să le dau încredere, pentru că vin după două rezultate negative. Le-am spus că sunt jucători buni, dar e nevoie de mai multă implicare în joc, mai multă agresivitate, mai multă ambiţie, iar cu toate acestea lucrurile vor intra în normal. Eu voi încerca să câştig toate meciurile şi să revenim la forma de la începutul sezonului, când era nea Ando, adică să câştigăm meci de meci”, a adăugat el. În vârstă de 41 de ani, Contra a mai antrenat în cariera sa de până acum formaţiile Alcorcon, Guangzhou R&F, Getafe, Petrolul Ploieşti, Fuenlabrada şi Poli Timişoara. El îl înlocuieşte la Dinamo pe tehnicianul Ioan Andone, cel care marţi, 14 februarie, şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea alb-roşie.
Despărţirea de Andone vine la doar o zi după ce Dinamo a fost învinsă cu scorul de 2-1, în deplasare, de Concordia Chiajna, în etapa a 23-a a Ligii I. În urma acestui meci, formaţia alb-roşie a coborât pe locul 6 al clasamentului şi există riscul de a rata calificarea în
play-off-ul Ligii I.