F. T.

Ieri dimineață, ofițerii judiciariști de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, sprijiniți de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au descins la domiciliul unui individ suspectat că ar fi comis o tâlhărie în Ploiești.
Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate până acum există indicii că suspectul, în timp ce se afla în zona Gării de Sud din Ploiești, i-ar fi luat unui bărbat portofelul pe care-l avea
asupra sa, în care se aflau – conform reclamației părții păgubite – acte personale și suma de 200 de lei. Făptașul a fost dus, cu mandat, la sediul Poliției, acolo unde va trebui să dea explicații pentru fapta comisă.