Petre Apostol

Echipa de handbal feminin HC Activ CSO Plopeni a debutat în returul Diviziei A, duminică, evoluând pe terenul formaţiei CSU Ştiinţa Bucureşti, care anul trecut a fost prezentă la turneul de baraj pentru promovarea în prima ligă. Tinerele jucătoare ale echipei din Plopeni au reuşit să reziste doar o repriză în duelul din Capitală, la pauză tabela indicând un rezultat de egalitate, scor 18-18.
În partea secundă a meciului, Ştiinţa Bucureşti s-a desprins, obţinând un succes clar, cu scorul de 35-28, producând cea de-a noua înfrângere a echipei HC Activ CSO Plopeni, şi cea de-a treia consecutivă.
Prahovencele vor evolua în următoarea etapă, în această duminică, pe teren propriu, în compania echipei secunde a campioanei Europei – CSM Bucureşti.
În cadrul etapei s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
Rapid Bucureşti – CSU Neptun Constanţa 36-25 (20-14)
HM Buzău – Spartac Bucureşti 41-20 (20-6)
Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Bacău 40-20 (19-11)
CSU Târgovişte – HCF Piatra Neamţ 17-27 (8-13)

Clasament

1 CS Rapid Bucureşti 14 14 0 0 519-269 42
2 CS Dinamo Bucureşti 14 13 0 1 493-295 39
3 CS HM Buzău 14 12 0 2 512-411 36
4 SCM Piteşti 12 8 1 3 383-344 25
5 CSU Ştiinţa Bucureşti 14 8 0 6 400-390 24
6 Neptun Constanţa 13 7 0 6 348-377 21
7 CSM Bucureşti II 13 6 1 6 380-340 19
8 HCF Piatra Neamţ 13 6 1 6 363-368 19
9 Şc. 181 SSP Bucureşti 13 5 2 6 396-435 17
10 CS Ştiinţa Bacău 14 4 2 8 366-427 14
11 HC Activ CSO Plopeni 14 4 1 9 357-416 13
12 ACS UAIC CNOT Iaşi 13 1 0 12 338-464 3
13 CSU Târgovişte 14 1 0 13 341-492 3
14 ACS Spartac Bucureşti 13 1 0 12 289-457 3