Petre Apostol

Cu o săptămână înainte de disputarea Campionatelor Europene de Atletism în sală, la Belgrad, în Serbia, s-au desfășurat Campionatele Balcanice. Cum tot în Kombank Arena din Belgrad vor avea loc și probele competiției continentale, sportivii din Balcani au profitat de ocazie, totodată, nu doar să-și dispute supremația în zonă, ci și pentru a realiza o verificare în privința întrecerii europene, programate la finalul acestei săptămâni.
La ediția cu numărul 22 a Campionatelor Balcanice, în delegația României s-au regăsit și doi atleți de la CSM Ploiești, Petre Nicolae Rezmiveș și Cristian Radu (care are legitimare și cu Farul Constanța), precum și antrenorul coordonator al secției, Augustin Iancu, selecționat în stafful tehnic.
Ambii atleți ai clubului ploieștean sunt campioni naționali, titluri cucerite în urmă cu o săptămână, la București, Rezmiveș la proba de 60 m, iar Radu la proba de 400 m, cel dintâi obținând, totodată, și calificarea la Campionatul European.
La competiția balcanică, niciunul dintre cei doi sportivi de la CSM Ploiești nu a reușit să obțină medalii la probele individuale, în schimb Cristian Radu a contribuit la medaliile de argint cucerite de ștafeta României la întrecerea de 4×400 m.
În vârstă de 20 de ani, atletul clubului ploieștean a făcut parte din ștafeta României completată de Sebastian Ursachi (20 ani), Valentin Voicu (23 ani), Cosmin Trofin (21 ani). Tricolorii au trecut linia de sosire în 3:17.43 minute, ocupând poziția a doua, în urma reprezentativei din Turcia (3:16.26 minute), Serbia completând podiumul (3:18.10 minute).
La proba de 400 m, Cristian Radu s-a clasat al șaptelea, sosind cu timpul de 49.13 secunde, în vreme ce pe podium au urcat Batuhan Altintas (Turcia, 46.92 sec.), Rusmir Malkocevic (Bosnia și Herțegovina, 48.23 sec. – record personal) și Mihai Ursachi (România, 48.86 sec. – record al sezonului).
De remarcat, totodată, faptul că Petre Rezmiveș a fost la o sutime de secundă de podium în proba de 60 m, atletul de doar 19 ani trecând linia de sosire cu timpul de 6.83 secunde, fiind devansat de bulgarul Denis Dimitrov (6.73 sec.), croatul Zvonimir Ivaskovic (6.79 sec.) și turcul Yigitcan Hekimoglu (6.82 sec.). În plus, trebuie spus că, în urmă cu o săptămână, Rezmiveș a realizat la Campionatele Naționale un timp mult mai bun, stabilindu-și un nou record personal la proba de 60 m – 6.69 secunde.
În clasamentul pe medalii, România s-a situat pe locul al optulea, din 14 țări care au punctat, cu o medalie de aur, opt medalii de argint și șase medalii de bronz, câștigătoare fiind Grecia (4 medalii de aur, 4 medalii de argint, 4 medalii de bronz), urmată de Serbia (4/1/4), respectiv Turcia (3/3/2).
În schimb, reprezentativa României a adunat cele mai multe medalii în total, iar în clasamentul pe puncte (la care s-au contabilizat primele opt poziții din fiecare probă) a ocupat locul întâi, cu 129 de puncte, devansând Grecia (115 puncte) și Turcia (107.50 puncte).