„Procedura efectivă de anulare a înregistrării în scopuri de TVA se realizează în urma unei discuţii faţă în faţă cu persoana impozabilă, identificată cu risc fiscal. Aceste persoane sunt invitate la sediul organului fiscal, în vederea evaluării intenţiei şi capacităţii de a desfăşura activităţi economice”, au ţinut să precizeze, ieri, reprezentanţii ANAF. „Înainte de luarea deciziei de respingere a solicitării de înregistrare în scopuri de TVA sau a anulării acesteia, organul fiscal îi asigură persoanei impozabile analizate posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la decizia ce va fi adoptată, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală”, se mai arată în comunicatul Fiscului.
„În conformitate cu prevederile art. 316, alin (11), lit. h), în cadrul procedurii actuale referitoare la evaluarea intenţiei şi a capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice în sfera de aplicare a TVA, aprobată prin OPANAF nr. 605/2017, sunt analizate informaţiile şi datele existente în bazele de date ale ANAF, precum şi cele la care instituţia are acces în baza protocoalelor de schimburi de informaţii, încheiate cu alte instituţii”, mai spun autorii comunicatului.