Petre Apostol
Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan (locul 119 WTA) a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului WTA de la Budapesta (Ungaria), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, fiind de categorie International. Sportiva de 24 de ani din Sinaia a fost cap de serie numărul 3 pe tabloul calificărilor, iar în primul tur a trecut de reprezentanta gazdelor Panna Udvardy, situată pe locul 623 WTA, acceptată în preliminarii graţie unui wild-card. Ana Bogdan a învins-o pe jucătoarea maghiară de 18 ani în două seturi, scor 6-1, 7-5, într-o oră şi 20 de minute, avansând în ultimul tur al calificărilor, în care s-a confruntat, ieri, cu rusoaica Anna Blinkova (locul 148 WTA, cap de serie nr. 12). Sportiva din Rusia învinsese, în primul tur, pe compatrioata sa Valeria Savinykh (locul 363 WTA), scor 6-1, 6-7 (5), 6-3.
Jucătoarea prahoveană a ratat să facă pasul pe tabloul principal, pierzând meciul cu Anna Blinkova în două seturi, scor 4-6, 3-6, după o oră şi 18 minute, cedând de cinci ori pe propriul serviciu.
Astfel, pe tabloul principal al turneului din Ungaria rămâne o singură reprezentantă a României, Sorana Cîrstea (locul 67 WTA, cap de serie nr. 4), care o întâlneşte în primul tur pe Carina Witthoeft (Germania, locul 83 WTA).
Totuşi, de menţionat că, pentru prezenţa în ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan va primi 12 puncte în clasamentul mondial.