Marian Dima

Crescătorii de cai interesaţi de activitatea pe Hipodromul Ploieşti, obiectiv renovat cu peste 17 milioane de euro, şi care, de luni bune, este un „uriaş adormit”, sunt invitaţi mâine la o şedinţă cu conducerea Clubului Sportiv Municipal şi reprezentanţii Primăriei Ploieşti, pentru a se găsi soluţii de „funcţionare”, măcar în 2017.
Clubul Sportiv Municipal fiind în „incapacitate de organizare”, până acum, când vine vorba despre curse oficiale, căci despre pariuri şi premii nu mai vorbim, se caută o soluţie pentru a se aproba un regulament al curselor, pentru stabilirea unui program competiţional, în acest moment singurul cuvânt care caracterizează Hipodromul Ploieşti fiind… PIERDERI! hipo-b-09
Asta în condiţiile în care doar 7 cai au fost găzduiţi pe Hipodrom, motivele de „atracţie”, care să facă profitabil acest obiectiv, lipsind cu desăvârşire: preţurile pentru chiria boxelor sunt mari, premiile pentru curse sunt mici iar cursele – incerte, calitatea pistei – înoielnică, majoritatea proprietarilor reclamând faptul că pista este plină de pietre şi boxele mici (sub normele recomandate de Uniunea Europeană chiar), unele dotări fiind necorespunzătoare (vezi foto-finishul) toate la un loc ducând la situaţia de acum, în care bugetul primăriei trebuie să suporte, lunar, pierderi importante!
Nu mai vorbim că, în teorie, Hipodromul ar trebui să „servească” şi curse de galop, a căror organizare, la acest moment, chiar pare de domeniul „SF-ului”
Rămâne de văzut ce se va rezolva cu această nouă discuţie, programată astăzi de la orele 10,00, la birourile de la Hipodrom, precedentele astfel de întâlniri fiind tot fără rezultate concrete, pentru unii dintre cei ajunşi „şefi” părând că singurul scop a fost completarea organogramei, iar acum a devenit… „conservarea propriei poziţii”!