Florin Tănăsescu
Au trecut mai bine de șase luni, stimată doamnă, de când ne-ați invitat – era să zic citat – pe noi, studenții de la “Titu Maiorescu”, să ne înrolăm în armata de justițiari ai țării, să curățăm plaiurile de uscături. Eu stăteam în ultima bancă de la geamul fără grilaj al facultății și vă ascultam în acel mediu ambiental. Eram prost și v-am crezut.
Anul ăsta am intrat pe 25 de ani, răspund și penal, fiindcă am discernământ. De exemplu, nu sunt atât de bou încât să cred în toate poezioarele rechizitoriale însăilate precum poeziile lui A.Toma, din anii ’50. Pe cale de consecință, mă gândesc foarte serios să scriu și eu o carte, plagiind un pic titlul – “Romanul românului miop, care pune botul la suspiciunile rezonabile și încătușările live”.
E drept, nu-s suficient de deștept – scriind, adeseori, noștrii/ voștrii, cu doi ”i”, și-arareori doar cu un „i” – , dar știu că litera „ j”, art. 420, Codul Penal indian prevede că dreptul la imagine este sfânt precum vaca care stă de-a curmezișul șoselei și nu trebuie deranjată. Pe când la noi, stat de drept și membru UE, subalternii dv au avut grijă să-i șifoneze imaginea lui Dragnea ținându-l, la 9 dimineața, la coadă la interogatoriu, pe treptele din Știrbei Vodă, în vreme ce secretarele ghiceau în zațul de la cafea dacă va fi reținut sau ba. La vârsta mea, cred că sunt un om normal, cu-apucături firești și vise erotice inerente – sper, neincriminabile – cu Lady Gaga și Angelina Jolie – dar în niciun caz cu Olguța Vasilescu. Totuși, mi-am lipit și eu ochii de televizor să văd unde-i infractoarea încătușată, care prezenta un grad ridicat de periculozitate pentru societate ? Era mascată de șapte gealați, care-o păzeau să nu fugă. Și-atunci am înțeles că existau motive temeinice pentru încă un abuz în serviciu: “Înstrăinarea, pe un pumn de leva, a statuii lui Ioan Oblemenco, de la Craiova, bulgarilor de la ȚSKA Sofia”.
N-am văzut Mondialul din America (copil de mingi era numitul Hans Klemm, atunci), când Gică Popescu a refuzat să execute o lovitură de departajare în meciul cu Suedia, lăsându-l pe Belodedici, care a ratat. Dar știu că i-a murit tatăl de inimă rea, cât era în pușcărie, iar drept premiu de consolare, Ambasada Suediei v-a dat o stea. Sunt încă tânăr, doamnă, și nedus prea mult la biserică. Dar am auzit că, în anii ’70, Papa i-a zis lui Ştefan Covaci, pe vremea când antrena Ajaxul: “Fiule, tu știi ce se vede dintr-un avion într-un oraș? Biserica și Stadionul”. Azi, de pe Marte, în România se vede Pușcăria și cam atât.
Da, încă-s tânăr, doamnă, dar nu dau curs invitației de a mă înrola în armata de justiţiari ai țării, fiindcă nu există decât un singur Zorro, și-ăla interpretat destul de bine de Antonio Banderas, în niciun caz de vreun alt actoraș de la Casa Albă venit să filmeze și să fileze prin România.
Sunt tânăr și mai știu că sunteți doar vârful unui aisberg, ceea ce mă face să-mi înghețe și mai rău sângele în vene. Eram copil când străbunicul îmi povestea cum erau ridicați, pe vremuri, noaptea, dușmanii poporului, și duși la beci, da’ am crezut că s-a ramolit și bate câmpii. Azi, străbunicul e mort, alții – suflete moarte – sunt în viață și pe cai mari. Deocamdată.
Sunt tânăr, doamnă, și mă rog așa: “În numele binomului, dă-i, Doamne, vremuri normale ţării, celui care are 25 de ani şi niciun viitor în România”.
