Petre Apostol

Timp de patru zile, CS Gambitul Dasah-b-07mei Ploieşti a organizat ediţia a IV-a a „Cupei de Iarnă”, competiţie de şah care s-a desfăşurat atât la seniori, cât şi la copii (sub 12 ani). În concursul seniorilor, la care au luat parte 47 de sportivi, s-a impus maestrul FIDE George Miroiu, sportiv originar din Ploieşti, dar care reprezintă clubul Petrom Flacăra Moreni, acesta încheind competiţia cu 5 puncte.
De remarcat prezenţa pe ultima treaptă a podiumului a sportivei ploieştene de la CSM Craiova, Dariana Didiliuc, candidat de maestru feminin, care a obţinut tot 5 puncte, locul secund revenind maestrului FIDE Sorin Levay, de la ACS Comex Bucureşti.

Dintre sportivii legitimaţi la cluburile ploieştene, primul clasat a fost elevul antrenorului Gheorghe Văsii de la CSM Ploieşti, Sergiu Herea (foto), candidat de maestru, care este junior, dar a reuşit să încheie pe locul al patrulea, cu 4,5 puncte în total, fiind neînvins.
Herea a fost urmat de alţi doi juniori ploieşteni, Cristian Şerban, de la CSU Ploieşti, şi Teodor Szocs, de la CSM Ploieşti, ambii având câte 4,5 puncte.
De remarcat că secţia de la CSM Ploieşti a avut trei sportivi (foto) care s-au evidenţiat şi în concursul copiilor, Maria Preda obţinând medalia de argint la categoria fete 10 ani, Cristina Boştiuc realizând o performanţă similară la fete 8 ani, iar Cezar Iancu s-a situat al treilea la categoria băieţi 8 ani.