Statele Unite ale Americii (SUA) au importat armament şi echipamente militare produse în România în valoare de peste 50 de milioane de euro în perioada ianuarie – septembire 2016, reprezentând aproape 40 la sută din totalul exporturilor de armament şi echipamente militare ale statului român.
Potrivit datelor Departamentului pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Statele Unite ale Americii rămân principalul client al statului român în ceea ce priveşte armamentul şi echipamentele militare. Americanii au cumpărat produse din România, în primele nouă luni ale anului 2016, în valoare totală de 51.111.836 de euro, reprezentând 39,23 la sută din valoarea totală de armament şi echipamente militare exportate de ţara noastră, care se ridică la 130.262.650 de euro.
Americanii au cumpărat, între altele, 3.100 de pistoale, 8.150 de puşti de asalt, 766 de mitraliere uşoare, 239 de mitraliere de calibru 12,7, 80 de mitraliere antiaeriene cu o ţeavă, 375 de aruncătoare de grenade antitanc de calibru 40 de milimetri, cât şi bombe de iluminare, componente pentru aeronave militare, muniţie pentru arme de calibru mic şi 6.130 de lunete pentru arme de vânătoare şi accesorii pentru puşti semiautomate.
În Arabia Saudită, statul român a exportat, în aceeaşi perioadă, produse militare în valoare totală de 19.242.715. Au fost vândute 92 de aruncătoare de calibru 60 de milimetri, muniţie pentru arme de calibru mic, lovituri antitanc de calibru 40 de milimetri, costume de protecţie CBRN, 168 de mortiere de calibru 60 de milimetri cu accesorii şi 118 mitraliere antiaeriene de calibru 14,5 milimetri. Vânzările către Arabia Saudită au reprezentat 14,77 la sută din totalul exporturilor de acest fel.
Un alt client care a importat în mod semnificativ armament şi echipamente militare din România este Israelul, care a cumpărat, între altele, subansamble electronice pentru produse militare, componente pentru vehicule militare de teren, componente pentru aeronave militare, echipamente electronice pentru utilizări militare, componente pentru echipamente formare imagini şi contra-acţiune, componente pentru sisteme de testare şi identificare, software pentru echipamente de testare şi verificare şi lovituri reactive fără focos de calibru 122 de milimetri. Achiziţiile au costat statul israelian nu mai puţin de 12.093.921 de euro.
Aproape la egalitate cu Israelul s-a situat Bulgaria. Vecinii de la Sud de Dunăre au cumpărat în valoare de 12.074.073 euro. Bulgarii au preferat, între altele, aruncătoarele de grenade antitanc (220 de bucăţi), aparatele de ochire pentru mortiere, mitralierele antiaeriene de calibru 14,5 milimetri (278), lovituri de calibru 40 de milimetri şi exploziv.
Alţi clienţi care au făcut investiţii importante în armamentul şi echipamentele militare româneşti au fost Emiratele Arabe Unite (6.814.998 de euro), Irak (4.577.347 de euro) şi Italia (3.019.299 de euro).
La nivelul anului 2015, valoarea totală a exporturilor în domeniul produselor militare a fost de peste 160 de milioane de euro. Având în vedere că raportul ANCEX pe 2016 nu include încă ultimele trei luni din an şi că România a exportat armament şi tehnică militară, în medie, de 43 de milioane de euro pe trimestru în 2016 (38.106.004 între ianuarie şi martie, 42.990.828 între aprilie şi iunie şi 49.165.818 între iulie şi septembrie), este posibil că valoarea totală a exporturilor din 2016 o va depăşi pe cea din 2015.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorVorbe înţelepte