V. S.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie atrag atenția asupra instabilității în creștere a stratului de zăpadă nou depusă pe crestele montane, existând risc crescut de producere a avalanșelor în Munții Bucegi.
Riscul dislocării unor bucăți mari de omăt devine extrem de ridicat cu cât stratul nou depus este mai mare. Astfel, atât pentru zonele aflate la o altitudine mai mare de 1800 de metri,cât și la altitudini mai mici, există posibilitatea ca, în anumite condiții, să se rupă straturile superioare de zăpadă și să alunece la vale. Pe de altă parte, însă, potrivit specialiștilor, avalanșele se pot declanșa chiar și spontan, pe pantele suficient de înclinate.