N. Dumitrescu

De câteva zile, la nivelul uneia dintre direcţiile deconcentrate din Prahova s-a înregistrat o nouă schimbare, atât în ceea ce priveşte structura, cât şi conducerea. Este vorba despre reorganizarea Direcţiei pentru Agricultură Prahova, prin preluarea activităţii, a patrimoniului şi a personalului casei agronomului, a compartimentelor funcţionale din subordinea Direcţiei monitorizare inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi ale Camerei Agricole judeţene, structuri care se desfiinţează. Noua schimbare are loc în contextul punerii în practică a prevederilor Legii 157/2016 privind unele măsuri pentru reorganizarea unor structuri aflate în subordinea/coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În acest context, conducerea Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Prahova a fost preluată de către fosta şefă a Camerei Agricole Prahova – Mita Enache. Informaţia ne-a fost confirmată, ieri, chiar de către aceasta, menţionând că procesul de reorganizare ar urma să fie finalizat în aproximativ două săptămâni. Conform noilor reglementări, finanţarea Direcţiei pentru Agricultură Prahova se va realiza parţial din venituri proprii, personalul fiind format din funcţionari publici şi personal angajat pe bază de contract individual de muncă. În ceea ce priveşte activitatea, această direcţie va fi responsabilă de punerea în practică a politicilor şi strategiilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în domeniile de activitate ale acestuia, de asistenţă tehnică, informarea, îndrumarea, consilierea pentru obţinerea fondurilor europene şi naţionale în rândul fermierilor, de efectuarea activităţilor de monitorizare, verificare, inspecţii şi control în domeniul de activitate, având şi alte atribuţii prevăzute în legislaţia în vigoare.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCurier economic
Articolul următorINFOMEDICA