Legea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017. Normele metodologice de aplicare a Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.
MApN anunţă că în momentul de faţă nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază.
„Este vorba în esenţă despre un sistem care presupune o pregătire cu formare iniţială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcţie de cei care răspund acestei posibilităţi, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoştinţelor şi menţinere a nivelului de instrucţie cu scoatere din producţie şi respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care aceşti rezervişti voluntari îl au. Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900 de persoane, după care va trebui să vedem care sunt cerinţele de completare a rezervei noastre şi care este reacţia publicului. Reacţia de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susţinere acum pentru reluarea stagiului militar obligatoriu şi nu cred că se pune problema”, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc.
Orientarea se face către tineri care nu au formaţie militară anterioară dar care sunt trecuţi printr-un sistem de formare menit să le ofere cunoştinţele necesare pentru a fi apţi să utilizeze tehnica militară prezentă.
Pentru a putea fi recrutaţi, rezerviştii voluntari trebui să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română, să nu aparţină unor culte care contravin normelor de păstrare a ordinii publice sau care încalcă bunele moravuri, să cunoască limba română şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.
După semnarea contractului, pe durata programului de instruire iniţială, participanţii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri cu ale soldaţilor profesionişti în activitate. Cei care au îndeplinit serviciul militar activ nu parcurg programul de instruire iniţială. La finalul perioadei de pregătire, participanţii depun jurământul militar.
Potrivit articolului 19 din Legea 270/2015, primul contract se încheie, în condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de patru ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum trei ani, având în vedere încadrarea în clasele de evidenţă ca rezervist stabilite de lege.
La încetarea contractului, rezerviştii voluntari sunt trecuţi în poziţia de rezervist, în rezerva de mobilizare, în condiţiile legii.