Comisia Europeană a publicat ieri raportul MCV privind justiţia din România. Raportul priveşte evoluţiile din justiţie în 2016, dar prezintă şi un bilanţ al celor zece ani de când România e ţară membră UE. „România continuă să înregistreze progrese în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei, dar critici ale politicienilor şi presei la adresa instituţiilor judiciare, în special a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), riscă să submineze încrederea în justiţie”, arată raportul MCV. „Inculparea şi condamnarea a numeroşi politicieni cunoscuţi din România constituie un semnal că tendinţa generală spre independenţa justiţiei este pozitivă. Aceeaşi tendinţă poate fi observată în sondajele de opinie pe tema percepţiei asupra independenţei justiţiei şi încrederii în sistemul judiciar”, mai arată raportul Comisiei Europene elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). „Însă, după cum au stabilit rapoartele MCV, există şi o reacţie la această tendinţă: criticile politicienilor şi presei la adresa magistraţilor şi instituţiilor judiciare au fost frecvente, atacurile la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) continuând să se intensifice în anul 2016. Riscul este ca această atitudine critică să submineze încrederea publică în întregul sistem judiciar, mai ales când criticile vin din partea instituţiilor guvernamentale sau Parlamentului”, subliniază raportul Comisiei Europene. „Independenţa justiţiei este esenţială pentru funcţionarea statului de drept şi a sistemului judiciar, astfel încât societatea să poată avea încredere că justiţia îşi îndeplineşte sarcinile în mod imparţial şi profesionist. Încrederea este periclitată în cazul în care există interferenţe în sistemul judiciar, dar şi dacă deciziile instanţelor sunt ignorate. În plus, atacurile la adresa instituţiilor judiciare şi a anumitor judecători pot avea efecte negative directe asupra independenţei şi imparţialităţii justiţiei. Interferenţele politice asupra numirilor în funcţii de rang înalt constituie principalul factor de risc în privinţa independenţei justiţiei”, atrag atenţia experţii Comisiei Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ieri, printr-un comunicat de presă, că salută faptul că raportul MCV recunoaşte progresele României şi atenţionează cu privire la îngrijorările exprimate în legătură cu ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. Referitor la acest raport, ieri, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă. „Preşedintele României, Klaus Iohannis, salută faptul că raportul recunoaşte progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare cu privire la consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, document care a fost adoptat de către Comisia Europeană. Raportul confirmă faptul că Guvernul instalat în anul 2015 a contribuit major la îndeplinirea obiectivelor MCV şi a avut un aport decisiv pentru acest raport favorabil. Raportul MCV confirmă că România a menţinut un parcurs sustenabil în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor mecanismului, astfel că pentru prima dată este menţionată modalitatea de finalizare a mecanismului. Astfel, Comisia Europeană a emis 12 recomandări, iar îndeplinirea acestora va conduce la încheierea MCV „, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Acasă Actualitate Raport MCV: România înregistrează progrese în reformarea sistemului judiciar şi combaterea...