Coaliția PSD-ALDE va semna cu reprezentanții minorităților naționale un protocol de colaborare parlamentară, a anunțat, marți seară, copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, președinte al Senatului, conform Agerpres. „Protocolul va stabili cadrul de colaborare între majoritatea parlamentară și minorități, pe de o parte, și modul în care minoritățile acordă susținerea parlamentară pentru ca inițiativele noastre legislative și ale Guvernului să fie adoptate în cele mai bune condiții în Parlament. Am convenit ca în perioada de vacanță parlamentară să redactăm împreună un protocol de colaborare care să stabilească cadrul acestei acțiuni politice pe perioada actualului Legislativ”, a declarat Tăriceanu la finalul discuțiilor care au avut loc la Palatul Parlamentului între liderii PSD, ALDE și cei ai minorităților naționale.
În ceea ce privește reprezentarea minorităților în viitorul Cabinet, Tăriceanu a arătat că există deja o anumită reprezentare și se va menține în continuare. „Și în momentul de față, minoritățile au o anumită reprezentare începând de la nivel de subsecretar de stat, șefi de agenții — cum este Agenția pentru romi — pe care intenționăm să le păstrăm în continuare”, a explicat liderul ALDE. El a mai arătat că discuția cu grupul minorităților naționale a fost una „foarte obiectivă”. „Am stat să ascultăm cu atenție solicitările pe care grupul minorităților le are, sunt lucruri cu care suntem familiarizați. În primul rând, e vorba despre o anumită reprezentare pe care o au în instituțiile de administrație la nivel central și găsim de cuviință ca această reprezentare să continue, pentru că a fost benefică atât pentru minorități, cât și pentru buna funcționare a acestor instituții în preluarea solicitărilor din partea diferitelor asociații reprezentative din partea minorităților. Am primit și o solicitare legată de majorarea bugetului având în vedere că la nivel teritorial reprezentarea diferitelor grupuri minoritare se extinde. Sunt probabil numeroase localități în care minoritățile care există nu s-au raliat organizației centrale și doresc să o facă și atunci au nevoie de spații de funcționare corectă”, a detaliat Tăriceanu.