CSȘ-CSM Ploiești – CSȘ-CSM Târgoviște 82-45 (35-21)

Bogdan Chitic

CSȘ-CSM Ploiești: L. Stănică, Simion, B. Badea, Ilaș, Șt. Ionescu
CSȘ-CSM Târgoviște: R.Diaconescu, Iancu, T. Diaconescu, Brebene, Dumitru
Sala: „Olimpia”, Ploiești. Spectatori: 50.
Arbitri: Alin Bobeică (Ploiești), Andrei Rusu (București).
Scorul pe sferturi: 13-13, 22-8, 21-7, 26-17
CSȘ-CSM Ploiești: Cosmina Simion (12 puncte), Lorena Stănică (37), Ștefania Ionescu (7, 5gp), Ioana Ilaș (9), Bianca Badea (5), Ioana Gheorghe (2), Theodora Lambă (6), Claudia Ștefan (2), Ingrid Vârlan (2), Andreea Dumitru, Amina Vîlsănescu. Antrenori: Loredana Munteanu (principal), Corina Savu (secund).
CSȘ-CSM Târgoviște: Iancu (9), T. Diaconescu (2, 5gp), Brebene (9), C. Bobe (2), T. Dumitru (23), R. Diaconescu, A. Niculoiu, Pădurariu, Răducanu, A. Bârlog, Ghirdoveanu, Duță. Antrenor: Ioan Valerian.

Baschetbalistele echipei „sub 16 ani” a CSȘ-CSM Ploiești au înregistrat a doua victorie consecutivă în faza semifinală a Campionatului Național, dovedind că, și în acest sezon, sunt îndreptățite să spere la un loc între primele opt formații din țară. După ce, în etapa inaugurală, s-au impus, fără mari emoții, la Alba Iulia, scor 78-67, fetele Loredanei Munteanu au făcut instrucție, ieri, în „Olimpia”, cu CSȘ-CSM Târgoviște, de care au dispus cu 82-45.
Cu excepția primelor 10 minute, atunci când oaspetele au dat o replică bună în defensivă, taxând, în multe momente, deciziile total neinspirate ale adeversarelor, ba chiar reușind să și conducă la un moment dat, scor 10-11 (min 9), meciul s-a desfășurat într-o singură direcție. Băgate în ședință la marginea terenului L. Stănică și colegele sale au instrumentat o ofensivă fulgerătoare, asemănătoare unui „blitzkrieg” pe tabla de șah, din care adversarele nu au mai priceput mare lucru în următoarele trei sferturi. Cu 69 de puncte marcate din debutul secvenței secunde și până la final, ploieștencele și-au asigurat o victorie categorică, Lorena Stănică fiind cea mai bună marcatoare a gazdelor, cu 37 de puncte, urmată de surpriza plăcută a acestei partide – Cosmina Simion, cu 12 puncte, și de Ioana Ilaș și Ștefania Ionescu, autoare a 9 și, respectiv, 7 puncte.
Următorul meci al CSȘ-CSM Ploiești va avea loc pe 13 februarie, în deplasare, cu CSȘ Alexandru Ceușianu Reghin.