O reducere cu 10% a consumului de sare ar putea permite salvarea a milioane de vieți, conform unui studiu publicat recent de revista British Medical Journal (BMJ), transmite AFP. Oamenii de știință au calculat că declanșarea unor campanii guvernamentale ar putea reduce mortalitatea ridicată legată de consumul excesiv de sare pentru suma modică de 0,10 dolari de persoană. Foarte puține țări au evaluat costurile unei strategii publice vizând consumul de sare. Sarea mărește riscul de hipertensiune și de maladii cardiovasculare.
Majoritatea adulților depășesc consumul recomandat de sare pe zi, de maximum 2 grame, fapt care contribuie la producerea a aproximativ 1,65 milioane de decese anual, în lume, din cauza maladiilor cardiace, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).