Gigel Paraschiv a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, care a fost publicată în Monitorul Oficial. Totodată, premierul Grindeanu a decis încetarea, prin acordul părților, a raportului de serviciu al lui Constantin-Cătălin Radu, secretar general al Ministerului Justiției. Constantin-Cătălin Radu a fost numit, pentru o perioadă de cinci ani, membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, printr-o hotărâre adoptată de Guvern. De asemenea, şi George Ciamba a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-o decizie a premierului. Pe de altă parte, şeful Guvernului a eliberat-o pe Daniela Anda Grigore Gîtman din funcția de secretar de stat la MAE, dar şi pe Ștefan-Alexandru Tinca din funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare și planificare la Ministerul Apărării Naționale. Şi aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial.