Petre Apostol
Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan se află la un singur tur distanţă de a se califica, pentru prima oară, la turneul de Mare Şlem Australian Open, care se desfăşoară la Melbourne. Sportiva de 23 de ani din Sinaia, aflată pe locul 125 în clasamentul mondial, este cap de serie numărul 11 în faza preliminară a primului turneu de Mare Şlem al anului, iar în primul tur al calificărilor a trecut de olandeza14 Arantxa Rus (locul 177 WTA), cu scorul de 3-6, 6-1, 6-4.
Ieri dimineaţă, Ana Bogdan s-a confruntat cu reprezentanta ţării gazdă, Ellen Perez, de 21 de ani, aflată pe locul 634 WTA, posesoare a unui wild card, care a învins-o, în runda inaugurală a calificărilor, pe slovena Tadeja Majeric (locul 207 WTA), cu scorul de 6-3, 1-6, 7-5.
Meciul a început cu întârziere, din cauza ploii, dar s-a desfăşurat fără întreruperi. În primul set, Ana Bogdan a preluat controlul de la scorul de 2-1 pentru adversara sa, iar graţie a două breakuri s-a impus cu 6-2, adjudecându-şi patru gameuri consecutive.
Jucătoarea din Sinaia s-a desprins rapid şi în actul secund, la 3-1, printr-un break, dar sportiva de la Antipozi a revenit, reuşind să preia conducerea, după ce a realizat primul, şi singurul, său break, ducând scorul la 4-3 în favoarea sa. Apoi, Ana Bogdan a avut o oportunitate bună de a prelua conducerea în gameul 11, pe serviciul lui Perez, procurându-şi trei mingi de break consecutive, dar nu a reuşit să fructifice nici a patra şansă de break. Astfel, reprezentanta ţării gazdă a împins setul în tiebreak, după ce nu a avut soluţii pe serviciul jucătoarei prahovene, când se afla la un break de adjudecarea actului.
În tiebreak, Ana Bogdan a început determinată, câştigând primele patru puncte, ajungând, apoi, la cinci mingi de meci, scor 6-1. Patru greşeli neforţate ale sportivei prahovene au readus-o pe Ellen Perez în joc, care a câştigat şase puncte consecutive, procurându-şi prima minge de set. Însă, Ana Bogdan a încheiat tiebreakul cu trei puncte la rând, scor 9-7, adjudecându-şi setul cu 7-6, obţinând victoria după o oră şi 20 de minute de joc.
În ultimul tur al calificărilor, sportiva din Sinaia o va întâlni pe jucătoarea chineză Kai-Lin Zhang, aflată pe locul 136 WTA şi cap de serie numărul 19 în faza preliminară la Australian Open. Sportiva din China, care peste două săptămâni va împlini 27 de ani, a fost prezentă de trei ori pe tabloul principal la turnee de Mare Şlem, inclusiv la ediţia de anul trecut a întrecerii din Australia, dar niciodată nu a reuşit să treacă de primul tur.
În calificările de la această ediţie, Kai-Lin Zhang a ajuns în ultimul tur după ce le-a învins pe Barbora Krejcikova (locul 253 WTA), din Cehia, scor 6-3, 7-5, şi pe Nigina Abduraimova (locul 168 WTA), din Uzbekistan, scor 4-6, 7-6 (5), 6-3.
Aceasta va fi prima confruntare directă dintre Ana Bogdan şi Kai-Lin Zhang, meciul urmând să aibă loc, astăzi, în jurul orei 11:30, pe terenul 8, după confruntarea din calificările băieţilor, dintre Radek Stepanek (Cehia, cap de serie nr. 1) şi John-Patrick Smith (Australia).