CSŞ-CSM Ploieşti – Olimpia CSU 2 Braşov 36-94 (20-48)

Bogdan Chitic

CSŞ-CSM Ploieşti: Stănică, Dinu, Ionescu, Ilaş, Stan.
Olimpia CSU 2 Braşov: Ferariu, Brezoi, Frâncu, Chiş, Haas.

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 150.
Scorul pe sferturi: 10-28, 10-20, 6-23, 10-23
Arbitri: Alin Bobeică (Ploieşti), Sabina Popa
(Bucureşti).
Comisar FRB: Cristian Vilcinschi (Bucureşti).

Dacă, în sezonul trecut, baschetbalistele de la CSŞ-CSM Ploieşti au lăsat, deseori, şi câteva urme de regret la vestiare, cauzate fie de neşansa unor secvenţe de final în care experienţa adversarelor a cântărit decisiv, fie de unele greşeli de arbitraj îndreptate într-o singură direcţie, la meciurile din deplasare, firul evenimentelor a devenit unul cu mult mai previzibil în actuala ediţie. Deşi, la început, se dorea a fi un campionat în creştere faţă de precedentul, cu perspective pentru promovare, asta şi în eventualitatea materializării unor transferuri, problemele financiare de la club au retezat, din faşă, acest vis, antrenorele Loredana Munteanu şi Corina Savu fiind nevoite să lucreze, aproape în totalitate, cu junioarele de la echipa „sub 16 ani”. 11fete-b-08De aici şi până la încasarea unor corecţii usturătoare nu a mai fost decât un singur pas, o generaţie de altfel talentată a ploieştencelor, dar care, evident, nu poate concura la capitolele „vârstă”, „experienţă” şi „gabarit” cu adversarele sale, având ghinionul de a se regăsi într-un „război” mult prea vocal, peste posibilităţile sale de abordare. După asemenea coordonate s-a desfăşurat şi meciul împotriva echipei satelit a prim-divizionarei Olimpia CSU Braşov, care a deplasat în „Olimpia” doar opt jucătorare, între ele neaflându-se şi fosta componentă a ploieştencelor, Ioana Ghizilă, ajunsă sub Tâmpa în vara anului trecut.
Având în Haas, Chiş şi Ferariu principalele realizatoare în plan ofensiv, doar primele două adunând mai multe puncte decât întreaga garnitură a gazdelor, echipa antrenată de sârbul Nenad Marinkovic, „secundul” formaţiei de Liga Naţională, a jucat toate cele 40 de minute la intensitate maximă, lucru pe care tabela l-a oglindit, fără menajamente, la finalul întâlnirii. Şi cum înfrângerea clară suferită de Ştefania Ionescu şi colegele sale, a şasea în actuala ediţie, nu a surprins pe nimeni, după un asemenea meci trebuie apreciată, o dată în plus, munca acestor fete pentru care mândria de a reprezenta un oraş „desculţ” în materie de sport, într-o ligă peste puterile lor, ar putea deveni, oricând, material de studiu pentru toţi factorii locali de decizie.

CSŞ-CSM Ploieşti: L. Stănică (8 puncte), Şt. Ionescu (6), Dinu (9), Ilaş (3), Badea (2), Cr. Popa (3), Brudea (5). Au mai jucat: Dumitru, Paşca, M. Popa, M. Stan, Cl. Ştefan. Antrenori: Loredana Munteanu (principal), Corina Savu (secund).
Olimpia CSU 2 Braşov: Ferariu (11), Brezoi (6), Frâncu (4), Chiş (18), Chirică (8), Petrescu (8), Benze (8), Haas (21). Antrenor: Nenad Marinkovic.