Germania ia în considerare măsuri suplimentare pentru întărirea legislației anti-terorism după o serie de atacuri sângeroase pe teritoriul său, a declarat ieri ministrul de Justiție Heiko Maas, care a prezentat un plan care prevede trimiterea la închisoare a islamiștilor considerați o amenințare la securitatea publică, transmite AFP.
„Vrem să îmbunătățim condițiile pentru ca și cei considerați o potențială amenințare să poată fi închiși pentru o perioadă de 18 luni”, a spus ministrul la televiziunea publică. Cei reținuți vor fi apoi expulzați în țările lor de origine, a afirmat el. Planul ministrului de Justiție face parte dintr-un pachet de noi măsuri de securitate, printre care introducerea de brățări electronice pentru a îmbunătăți monitorizarea generală a presupușilor extremiști care locuiesc în Germania, pe care intenționează să o discute la o întâlnire care va avea loc marți cu ministrul de interne Thomas de Maiziere. Întâlnirea a fost cerută pentru a se analiza ce măsuri suplimentare sunt necesare în Germania după atacul de la 19 decembrie de la Berlin, când un tunisian de 24 de a ani, Anis Amri, a intrat cu un camion în mulțimea adunată la un târg de Crăciun, omorând 12 persoane și rănind circa 50. Amri, care a fost împușcat mortal de poliția italiană patru zile mai târziu, avea legături cu grupări islamiste extremiste și urma să fie expulzat de autoritățile germane. El a avut 14 nume false și a fost investigat de autoritățile naționale de securitate. De Maiziere a stabilit deja măsurile necesare pentru ca operațiunile de monitorizare și puterile de expulzare a solicitanților de azil respinși să fie mutate de la cele 16 landuri din Germania sub o coordonare centralizată la Berlin pentru a elimina întârzierile în repatrierea celor considerați a reprezenta un risc pentru securitatea publică. Însă acest plan se confruntă cu opoziția fermă a guvernelor de landuri.