Ghid pentru păgubiții societății LIG Insurance

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat, pe site-ul său, un ghid destinat clienţilor şi păgubiţilor LIG Insurance – societate de asigurări căreia i-a fost declanşată procedura de faliment şi retrasă autorizaţia de funcţionare la sfârșitul anului trecut, precizează Ziarul Financiar.
“În cazul insolvenţei unei societăţi de asigurare autorizate şi aflate sub reglementarea şi supravegherea ASF, creditorii de asigurări beneficiază de suportul Fondului de Garantare în vederea plăţii indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor datorate conform contractelor de asigurare încheiate cu societatea de asigurare. Practic, creditorii de asigurări nu mai trebuie să se adreseze instanţelor judecătoreşti decât dacă doresc acest
demers sau dacă suma pe care o solicită depăşeşte plafonul de garantare legal – 450.000 lei/creditor de asigurare, aproximativ 100.000 de euro”, mai precizează sursa citată.

Amendă pentru restricționarea concurenței pe piața de audit finaciar

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, reprezentanții instituției au sancţionat Camera Auditorilor Financiari din România cu suma de 819.322 lei, pe motiv că aceasta din urmă a restricţionat concurenţa pe piaţa serviciilor de audit financiar.
„Calitatea serviciilor de audit este foarte importantă și, de aceea, organizaţia profesională trebuie să se implice şi să verifice respectarea riguroasă a regulilor de etică profesională şi a standardelor tehnice de calitate, în funcţie de specificul şi complexitatea fiecărei lucrări de audit. Acest lucru trebuie să se realizeze, însă, fără niciun fel de raportare la un anumit nivel al preţului”, a declarat, în acest context, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.