V. Stoica

Sanatoriul balneoclimateric pentru copii de la Bușteni, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, organizează licitație pentru încheierea contractului de servicii de catering pentru minorii care sunt internați aici, dar și pentru medicii de gardă și pentru însoțitorii copiilor. Potrivit caietului de sarcini publicat în SEAP, ofertantul câștigător va fi obligat să prepare fiecare porție de hrană în conformitate cu alocația stabilită printr-o hotărâre guvernamentală, astfel că firma de catering va trebui să pregătească mâncarea încadrându-se în maximumul de 10 lei inclusiv TVA – pentru copiii cu vârsta de până la trei ani, 12 lei tot cu TVA pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 16 ani, pentru însoțitorii copiilor – 7 lei, iar pentru medicii de gardă – 10 lei.
În documentația de atribuire a contractului care ar urma să intre în vigoare în luna februarie și va fi valabil până la sfârșitul anului, regimurile alimentare vor trebui să respecte alocațiile de hrană, iar numărul total de meniuri va fi determinat în funcţie de numărul efectiv de pacienţi internaţi, respectiv de numărul însoţitorilor copiilor bolnavi.
Încadrându-se în această sumă “imensă”, prestatorul va avea totuși obligația să asigure zilnic prepararea și servirea a trei mese la nivel caloric minim prevăzut în norme, astfel: la masa de dimineață, care va reprezenta 20% din ziua de hrană, vor fi folosite produse care se pot consuma nepreparate sau semipreparate (brânzeturi, preparate din carne, pate de ficat, ouă fierte etc.), ceai, lapte fiert sau cacao cu lapte; la masa de prânz, care va reprezenta 45% din totalul alimentelor, vor trebui furnizate 2-3 feluri de mâncare, iar la masa de seară, reprezentanții firmei de catering vor trebui să furnizeze circa 35% din totalul alimentelor dintr-o singură zi, o cerință expresă fiind de a nu se prepara produse pe bază de rântașuri sau cartofi prăjiți.
Valoarea estimată a contractului va fi de aproximativ 100.000 de euro, pentru perioada februarie-decembrie 2017.