În „poveştile” de după moartea lui Jean Pădureanu – cel supranumit „Lordul” sau „părintele Coooperativei” – pentru isprăvile sale, se regăseşte, în foarte multe episoade, şi numele Petrolului Ploieşti! „Soră” a Gloriei Bistriţa, în acele vremuri, partener de transferuri, de mult ori (să nu uităm de trecerile pasagere ale unor jucători precum Leahu, Bălăceanu, Zmoleanu, Sebi Tudor, Cristi Vlad prin curtea Gloriei), Petrolul avea un statut aparte în întâmplările acelor vremuri, când se câştiga pe teren propriu, la diferenţă de două goluri şi se pierdea, la fel, în deplasare! Mai în glumă, mai în serios, am putea spune că acea Cooperativă a fost „stricată”, în primul rând, de pariurile sportive pentru că, vă daţi seama ce „lovituri financiare”, mizând pe … „logică şi statistică”, se puteau da!
Prietenia cu Goicea, Luca, Bercea, relaţiile şi influenţele vremii, cazările la „Coroana de Aur”, cârnaţii, caşcavalul şi vinul de Lechinţa au devenit doar simple „poveşti”. La fel ca şi Gloria Bistriţa, fără „tata Jean” şi, din păcate, şi Petrolul acela.
„Farmecul Cooperativei” va deveni o legendă din care, mulţi, nu înţeleg decât părţile negative, din păcate!