Petre Apostol
Conform propunerii pentru realizarea programului competiţional în 2017, pe lista Federaţiei Române de Automobilism Sportiv apare şi anul viitor judeţul Prahova, prin oraşul Sinaia. Astfel, a noua ediţie a Trofeului Sinaia ar urma să reprezinte cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, fiind singura competiţie programată să aibă loc pe meleaguri prahovene.
La fel ca în acest an, etapa din Sinaia este anunţată să se desfăşoare la mijlocul verii, în perioada 21-23 iulie, competiţia naţională programând, asemenea sezonului trecut, opt runde, cu debutul la Râşnov, la finalul lunii aprilie. Trofeul Sinaia reprezintă cea mai deosebită etapă a campionatului, având în vedere că este singura rundă din campionat care se desfăşoară, în totalitate, pe traseu urban.
Ediţia de anul acesta a întrecerii a fost dominată de bolizii Mitsubishi Lancer (gr. H), victoria revenind, pentru a doua oară la rând, campionului din 2015 – Paul Andronic, podiumul fiind completat de Bogdan Cuzma şi Lucian Răduţ. În clasamentul final al competiţiei, medalia de aur a revenit, în premieră, pilotului Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX), cu un total de 119 puncte, vicecampion devenind Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo VIII), cu 111 puncte, iar medaliat cu bronz a fost Eduard Stan (Mitsubishi Lancer Evo VIII), cu 62 de puncte.