Un computer tomograf și un ecograf multidisciplinar vor veni în sprijinul pacienților, pentru diagnosticarea afecțiunilor
V. Stoica
Un computer tomograf și un ecograf multidisciplinar vor fi achiziționate de Spitalul General Căi Ferate Ploiești, situat lângă Gara de Vest din municipiu, pentru a veni în ajutorul pacienților care au parte de serviciile medicale de specialitate în cadrul acestei unități medicale.
Computerul tomograf – destinat imagisticii medicale a întregului corp, cu aplicații pentru oncologie, neurologie și zona vasculară – estimat la circa 1,33 milioane de lei fără TVA și ecograful multidisciplinar care va putea fi folosit atât în medicina internă, cât şi pentru cardiologie, părți moi, aparatul circulator, precum și aplicația pentru evaluarea gradului de fibroză hepatică și aplicație cu substanță de contract (estimat la 150.000 de lei fără TVA) vor putea fi utilizate de către personalul medical al Spitalului CF Ploiești de anul viitor, după ce va fi finalizată procedura de achiziție.
În privința tomografului, CT-ul care va ajunge la Spitalul CF Ploiești va avea posibilitatea – printre multe alte variante – de a vizualiza și procesa imagistica vasculară pentru evaluarea și cuantificarea automată a imaginilor CT angio pentru vasele de sânge, precum și analiza vasculară pentru stabilirea diametrului stenozei, aria stenozei. Și pacienții oncologici vor putea să apeleze la tomograful de la Spitalul CF Ploiești, pentru colonografii virtuale, măsurători RECIST și WHO, vizualizare și comparare a imaginilor la cel puțin două momente de timp diferite.
Ecograful multidisciplinar va putea fi folosit la depistarea eventualelor afecțiuni medicale prin aplicații abdominale, pentru părți moi, sân și tiroidă, musculo-scheletal, cardiologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie și urologie.
Autoritatea contractantă va solicita tuturor celor care se vor înscrie la licitație documente care să demonstreze, printre altele, că aparatura medicală – care va putea fi achiziționată separat, pe două loturi (computerul tomograf și ecograful multidisciplinar, fiecare în parte) – să dețină obligatoriu autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear, emisă de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și autorizație de securitate radiologică emisă de aceeași instituție.