Nu este filmul cu haiduci, atât de vestit acum câteva decenii, ci „marea performanţă” de pe Hipodromul Ploieşti, unde finalul de an găseşte edificiul de 78 milioane de lei într-un blocaj total.
Mai mult, dintre cei 7 trăpaşi „cazaţi” în… marea investiţie europeană, vreo 4 vor să se „care” peste câteva zile, lipsa oricărei perspective privind cursele oficiale cu premii, care să ajute la „recuperarea” sumelor plătite pentru a ţine caii acolo fiind principala cauză. În plus, când plouă, scoaterea calului din grajd reprezintă o „încercare”, pentru că există riscul ca animalul să-şi rupă picioarele pe pardoseala neadecvată unui asemenea „trafic”, un lucru interesant de aflat (dacă o vrea cineva să spună) fiind acela al costurilor lunare pe care le presupune actualul Hipodrom, fără activitate. S-au făcut „organigrame” prin Clubul Sportiv Municipal, s-a mai angajat câte o… blondă, după gusturi, dar de exploatat serios acest edificiu… nimic!
Ce să mai vorbim despre estimările veniturilor, cu care se fundamentau anumite solicitări, prin Consiliul Local, te apucă râsul… Sau plânsul, pentru că „fraierul” ploieştean nu face parte din… scenariul filmului „Haiducii lui Şapte cai” şi plăteşte, suportă, plăteşte, suportă!