Leon Chirilă

La ora când se citesc aceste rânduri, mulţi dintre români au cam aflat rezultatele votului pentru Parlamentul României, de fapt, pentru stabilirea puterii – a acelei părţi a societăţii noastre – care va conduce destinele ţării în următorii patru ani. Cu această ocazie s-au liniştit apele acelei lupte fără noimă a concurenţilor electorali, luptă despre care, la un moment dat, unii chiar subliniau că, de fapt, în ţară se defăşoară un veritabil război româno-român!?! Bineînţeles, pe de o parte, se pornea de la atitudinea tot mai contondentă a preşedintelui Klaus Iohannis – care, cu lupta anticorupţie în braţe, nu mai vedea nimic în societatea noastră decât „penali” – şi a partidului şi guvernului său care i-au ţinut isonul fără a mai vedea realitatea şi imperativele ţării; pe de altă parte, erau evidente cerinţele stringente pe care le reclamau tot mai multe forţe politice, economice, administrative ce-şi doreau o schimbare de viziune în conducerea României, pentru asigurarea unei vieţi mai bune, mai prospere pentru toţi cetăţenii acestei ţări!
Zăngănitul de cătuşe, ameninţările cu dosare penale, marile hoţii şi devalizări ale unor importante avuţii trecute sub tăcere au creat în rândul populaţiei – chiar şi a celei fără o cultură juridică substanţială – o stare de teamă, de neîncredere în înseşi structurile statului care, totuşi, sunt „făurite” şi plătite pentru a apăra binele şi „întregul” României. Astfel s-a ajuns de la proteste individuale la unele de mare amploare, de la contestaţii paşnice, legale, la reclamaţii la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, de la voci nemulţumite la atitudini ofensatoare la adresa celor din „capul statului”. Fără să ne dăm seama, ajunseserăm în pragul a ceea ce unii deja denumiseră „războiul româno-român”, deoarece între cele două tabere nu se întrevedea nici cea mai vagă urmă de conciliere!
Şi a venit 11 decembrie 2016, „Ziua Z” a speranţei tuturor- indiferent de opţiunile pe care le-au avut – ziua care, iată, acum, la citirea acestor rânduri, ne-a arătat că doar prin voinţa lor, românii îşi pot îndrepta corabia pe direcţia dorită. Şi vreau să cred că, în locul acelei „conflagraţii” fratricide, se va instaura un climat care poate să respecte chiar toate opţiunile şi opiniile din întreaga societate, indiferent de „tribuna” de la care sunt lansate. Spun astfel deoarece, chiar ieri, fruntaşi ai vieţii noastre publice s-au exprimat, cu mic, cu mare, cam în acest sens. De pildă, primarul Timişoarei declara că a votat „pentru o Românie a oamenilor cinstiţi”, fostul preşedinte Traian Băsescu votase „pentru un guvern eficient”, iar vicepremierul Vasile Dîncu – „pentru respectarea sistemului”! De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a votat „pentru o Românie prosperă şi puternică”, preşedintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu – declara, la ieşirea de la urne, că „putem să redăm România românilor”, iar liderul PSD – Liviu Dragnea –, opina că este necesar ca „românii să facă diferenţa între realitate şi vorbe, între manipulare şi adevăr!”
Cu alte cuvinte, cred că, de astăzi, mirosul de praf de puşcă al aşa-zisului război româno-român a fost luat şi dus de vânturi spre meleaguri depărtate, iar viaţa românilor, indiferent de opţiunile politice sau de altă natură, va decurge spre acel mai bine pe care şi-l doreşte fiecare în parte. Diferenţele de opinii nu trebuie să ne dezbine deoarece sunt prea mulţi cei care abia aşteaptă a se înfrupta din ceea ce ne-a mai rămas după hoardele de hrăpăreţi care ne-au „sleit” bogăţiile; iar de vom dovedi unitate în diversitatea de opinii cu care este firesc să ne manifestăm, atunci, cu siguranţă, vom avea puterea ca România să fie a noastră, să fie respectată, iar românii să nu mai fie… ”penalii” Europei!