Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, temperaturi oscilante, care vor varia între 7 grade și minus 15 grade, precipitații fiind prevăzute, în majoritatea regiunilor țării, în intervalul 27-28 decembrie și după 2 ianuarie, conform prognozei de specialitate, valabilă pentru perioada 26 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, publicată ieri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
La munte regimul termic va fi caracterizat prin valori exclusiv negative, atât ziua, cât și noaptea. Pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză acest regim va avea o evoluție oscilantă și, prin urmare, temperatura aerului va fi în scădere până în jurul datei de 29 decembrie, după care va crește treptat până pe 1 ianuarie. Astfel, media temperaturilor maxime va scădea de la –1 grad în prima zi, spre –10 grade la mijlocul săptămânii, pentru ca apoi sa crească către –2 grade pe 1 ianuarie. Minimele nocturne vor avea valori medii de –4 grade pe 27 decembrie, vor scădea apoi spre –14 grade în jurul datei de 30 decembrie, iar apoi vor crește până la –8 grade pe 2 ianuarie. În a doua săptămână valorile medii de temperatură se vor situa între –8…-6 grade ziua și între –12 si –10 grade noaptea. Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în intervalele 26…28 decembrie și, din nou, după data de 2 ianuarie. În restul zilelor intervalului de prognoză, numai izolat se pot semnala precipitații slabe.
Acasă Actualitate Prognoză ANM: Temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni; posibile precipitaţii în 26-28...