A.M.

Profesorul și muzicologul dr. Al. I. Bădulescu, fondator al Muzeului Memorial “Paul Constantinescu” din Ploiești, a obținut Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, oferit de Forumul Muzical Român. Distincția i-a fost înmânată pe 29 noiembrie, în cadrul unei festivități desfășurate la Teatrul “Stela Popescu” din București – instituție recent înființată, având sediul în incinta Palatului Național al Copiilor. Profesorul Al. I. Bădulescu este, de peste 60 de ani, realizator și promotor al unor manifestări muzicale de amploare, printre acestea regăsindu-se : Festivalul Național ( 1981-1990) și Internațional ( 1991-1996 ) al Tinerilor Dirijori, organizat în Sinaia și Bușteni, Concursul Național de Interpretare și Creație Muzicală “Paul Constantinescu”, aflat în acest an la ediția a XXII-a. Realizările omului de cultură au fost prezentate, în cadrul ceremoniei amintite, de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Doctor Honoris Causa al Universității „George Enescu” din Iași, președinte al Uniunii Criticilor Muzicali Mihai Jora și de către Smaranda Oțeanu-Bunea – muzicolog, critic muzical, compozitor și publicist, fondator al Operei Comice pentru Copii, al Teatrului “Stela Popescu” și vicepreședinte al Uniunii Criticilor Muzicali din România.
La Gala Premiilor Forumului Muzical Român au fost decernate 15 Premii de Excelență pentru întreaga activitate unor personalități ale operei și baletului românesc, artei dirijorale, muzicologiei și criticii muzicale, pentru activitatea în managementul unor instituții de spectacole și organizarea exemplară a unor concursuri și festivaluri naționale muzicale.