Primăria din Paris închide temporar principalele parcuri din capitala Franţei, inclusiv Champ de Mars, de lângă Turnul Eiffel, pentru a elimina problema şobolanilor, care s-au înmulţit excesiv din cauza gunoiului, relatează BBC News, citată de News.ro. Cinci parcuri din oraş au fost închise deja. Campania lansată de autorităţi prevede amplasarea de noi capcane pentru şobolani – prezentate drept ecologice. De asemenea, oficialii cer oamenilor să nu mai hrănească nici porumbeii, nici şobolanii. Capcanele au fost instalate deja în mai multe pieţe din capitala Franţei, inclusiv Cambronne şi Garibaldi, din Arondismentul XV, iar Turnul Saint-Jacques, un monument faimos de pe Rue de Rivoli, a fost închis. Locuitorii din Arondismentul IV, unde se află turnul, s-au plâns pe un blog de problema şobolanilor. „Aseară (30 noiembrie – n.r.), în jurul orei 18, am numărat circa 200 numai pe lângă gardurile de pe Rue de Rivoli şi se strângeau în grădina Turnului Saint-Jacques”, a scris unul dintre locuitorii din zonă. Autorităţile au decis şi să modifice coşurile de gunoi pentru a împiedica şobolanii să urce în ele. Potrivit estimărilor, circa şase milioane de şobolani trăiesc la Paris – aproximativ 2,5 pentru fiecare locuitor.