Petre Apostol
Lista celor mai bune performanțe din 2016 în sportul prahovean, realizată de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, a avut câteva scăpări notabile. Una dintre ele este legată chiar de singura reprezentantă a județului în sporturile de echipă calificată la nivel internațional, anume Tricolorul LMV Ploiești. Deși nu a câștigat titlul național sau Cupa României, calificarea în cupele europene reprezintă o performanță care nu poate fi așa ușor trecută cu vederea, meritând măcar o mențiune specială. Să nu mai spunem că, la individual, o recunoaștere ar fi meritat și o gimnastă precum Denisa Stoian, de la CSM Ploiești, a șasea sportivă a țării în clasamentul realizat de Federația Română de Gimnastică Ritmică, participantă la Campionatele Europene de junioare în acest an și care a fost desemnată să reprezinte România la Jocurile Olimpice de Tineret din 2018! Mai mult decât atât, nici de data aceasta nu a fost trecută pe listă schioara Ania Caill, în dreptul căreia scrie CS Caraimanul Bușteni, totuși. Iar sportiva de 21 de ani reprezintă cu demnitate nu doar Prahova, ci și România în Cupa Mondială de schi, anul acesta ocupând, totodată, și locul 23 la Campionatul Mondial de juniori, la coborâre, disciplină la care a câștigat Cupa Americii de Sud în sezonul trecut. Și, în această perioadă, cu siguranță i-ar fi fost de folos măcar o felicitare pentru munca depusă, mai ales că o așteaptă o recuperare lungă după o intervenție chirurgicală la care a fost supusă în urma accidentării suferite, în mod ironic, chiar de Ziua Națională a României. Iar aici nu vorbim despre bani, ci despre repectul pe care reprezentanții în județ ai Ministerului Tineretului și Sportului îl arată pentru cei care se străduie să realizeze performanță, de cele mai multe ori în condiții departe de cele ideale.