Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut ieri o scurtă declaraţie de presă în care a anunţat că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie desemnată ca premier al României. „Când am avut consultări cu partidele politice PSD si ALDE, care au ţinut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere. Vă mulţumesc”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Coaliţia de guvernare PSD-ALDE a înaintat la consultările de săptămâna trecută propunerea ca fostul ministru al Dezvoltării Regionale în guvernul Ponta, Sevil Shhaideh, de religie musulmană, să fie desemnată ca prim-ministru al României. După ce a consultat toate partidele, preşedintele Iohannis a anunţat că amână desemnarea premierului după Crăciun.
Dragnea a ţinut să precizeze la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema desemnării premierului, că Sevil Shhaideh este singura propunere de premier şi că ”dacă preşedintele nu acceptă, ne vedem în altă parte”.

Liviu Dragnea: Preşedintele vrea să declanşeze criza; ne gândim la suspendare

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat ieri că respingerea ca premier a lui Sevil Shhaideh este un semnal că preşedintele vrea să declanşeze criza politică şi că sunt voci care iau în considerare suspendarea şefului statului. “Urmează să vedem dacă este oportun pentru ţară”, a declarat Liviu Dragnea legat de o posibilă suspendare. „Am încercat să găsim resorturile care stau în baza acestei decizii. Preşedintele a sunat-o pe doamna Sevil Shheideh în cursul zilei de joi. După alegeri, am sperat că şi domnul Iohannis şi instituţiile cu care se consultă au înţeles că românii nu mai vor jocuri politice pe spinarea lor. M-am înşelat. Aceşti oameni nu înţeleg. Domnul Iohannis nu vrea să respecte votul din 11 decembrie ”, a spus preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o conferinţă susţinută ieri la Palatul Parlamentului. De asemenea, acesta a precizat ca are in vedere chiar suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis dacă va fi oportun pentru ţară aşa cum spun unele voci: „Nu voi avea nicio ezitare”, a declarat Dragnea.
”Am vorbit cu domnul Tăriceanu, cu domnul Daniel Constantin, cu colegi din partid, şi mâine, până mâine seară (n.n. – astăzi) o să trebuiască să luăm o decizie. Parafrazând pe cel care a vorbit (n.n.-ieri) la 12.00 (Klaus Iohannis, n.r.) vreau să cumpănesc foarte bine, nu între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce e bine şi rău pentru România”, a spus Dragnea.
”Nu are rost să ne ascundem după degete. Este o avalanşă de mesaje de la oameni care se simt jigniţi, care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu e o decizie foarte uşoară. Dacă în urma acestei analize pe care o vom face rapid vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să-l suspendăm pe preşedinte, nu o să am nicio ezitare”, a subliniat liderul PSD.

Călin Popescu Tăriceanu: Gestul nemotivat de refuzare a propunerii de premier nu poate fi tradus decât ca un exces de putere al lui Iohannis

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri că respingerea nemotivată a propunerii de premier reprezintă un exces de putere al președintelui Klaus Iohannis.
„Gestul nemotivat de refuz nu poate fi tradus decât ca un exces de putere pe care vrea să ni-l arate nouă, cetățenilor”, a spus Tăriceanu, la Parlament.
El a afirmat că „lipsa oricărei motivații întărește bănuiala că președintele se angajează într-o luptă de putere”.
Tăriceanu a susținut că la întrevederea pe care a avut-o la Cotroceni după anunțarea rezultatelor alegerilor, președintele Klaus Iohannis i-a transmis că va face tot ce îi stă în putere pentru a nu numi un premier PSD.
„Suntem puși în fața unei realități pe care nu ne-o dorim. Se dorește declanșarea unei crize politice majore, de aceea va trebui să stăm foarte bine să vedem ce decizie vom lua, pentru că nu dorim să introducem România într-o criză politică. Președintele forțează declanșarea unei crize politice”, a susținut președintele Senatului.

Votul UDMR depinde de viitoarea nominalizare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, pentru Agerpres, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trebuie să vină cu o altă propunere de premier în locul lui Sevil Shhaideh şi că acordarea votului de învestitură din partea formaţiunii sale va depinde de viitoarea propunere de premier. „Nu cred că Dragnea va veni cu aceeaşi propunere, va veni cu altă propunere. Sunt convins că nu va repeta. Nu se poate repeta. Dacă o dată a fost refuzată persoana doamnei Sevil Shhaideh va fi refuzată şi a doua oară. Aici nu se poate juca. Trebuie să vină cu o altă propunere“, a subliniat Kelemen Hunor. În opinia acestuia, nu se va ajunge la Curtea Constituţională pentru arbitraj între cele două părţi.
„Preşedintele are dreptul de a spune da sau ba. Dacă PSD singur ar fi avut peste 50%, ar fi fost o situaţie un pic diferită, dar şi atunci se pune problema dacă argumentele sunt de natura siguranţei naţionale şi a relaţiei cu aliaţii noştri din NATO, atunci lucrurile se schimbă“, a completat preşedintele UDMR.

Constituţia nu prevede câte propuneri de premier pot fi respinse

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a declarat, ieri, că șeful statului nu poate fi obligat să desemneze ca prim-ministru o persoană pe care nu o dorește, iar acesta nu poate fi un motiv de suspendare.
„Să vină cu altă propunere (PSD — n.r.). Asta se poate face. Nu-l poate obliga nimeni pe președinte să desemneze o persoană pe care nu o dorește”, a precizat, pentru AGERPRES, Zegrean.
Întrebat cum comentează faptul că în spațiul public a fost vehiculată ideea suspendării președintelui, Augustin Zegrean a spus, în contextul respingerii propunerii PSD pentru funcția de premier, că șeful statului doar „își face treaba”.
„Ăsta ar fi un motiv de suspendare? El își face treaba. Constituția îi dă voie să desemneze sau nu persoana care i-a fost propusă”, a adăugat fostul președinte al CCR.
El a amintit că Legea fundamentală nu prevede nicăieri câte propuneri de premier poate respinge președintele.
„Constituția spune că în urma discuțiilor cu partidele care au câștigat în alegeri trebuie să numească o persoană care să formeze guvernul. Atâta spune”, a explicat Zegrean.