Marcel Marin, Bogdan Chitic

Cu ocazia competiţiilor de minifotbal care au avut loc, recent, la Sala Sporturilor din Băicoi, în cadrul Cupei „Lubristore”, printre echipele participante am evidenţiat şi două formaţii ploieştene. În prima zi, am regăsit o grupare ploieşteană formată din mai mulţi copii selecţionaţi la începutul primăverii, din pasiunea a trei persoane dedicate trup şi suflet fenomenului fotbalistic: Ciprian Gheorghe, fost jucător la Petrolul Ploieşti, Metalul Filipeşti sau Chindia Târgovişte, Cristian Botezatu şi Cristian Ionescu.

8-c
Echipa se numeşte Academica Ploieşti şi este constituită din copii ce locuiesc în Cartierul Boldescu, aceştia fiind legitimaţi la două grupe aparţinând clubului Petrolul 52 Ploieşti.
În cea de-a doua zi, la turneul dedicat seniorilor, în afara cunocuţilor Octavian Jinga, Marius Irimescu, Ciprian Neacşu, Florin Pripu, Dragoş Chelba sau George Ionescu, am regăsit formaţia ce joacă sub denumirea de „Elefanţii”, având în componenţă câţiva fotbalişti cunoscuţi în peisajul prahovean. Printre ei se află Ion Grigore, Daniel Dumitrache, Nicolae Pană, Adrian Cristescu, Ion Cernica, Adrian Samoilă, Ghiocel Dumitraşu sau Ciprian Gheorghe, care au „cochetat” cu echipe precum Petrolul, Astra, Matizol, Metalul Plopeni, Metalul Filipeşti sau Chindia Târgovişte. Deşi mulţi dintre cei enumeraţi mai sus nu se mai află la prima tinereţe, „seniorii” nu au uitat abecedarul fotbalului, câţiva reuşind chiar să impresioneze prin plasament sau felul în care au „mângâiat” mingea, pe tot parcursul turneului.