Pentru că Luca, Bercea, FSLI şi cei care răspundeau atunci de Petrolul au înregistrat, în anul 2003, la OSIM, marca „Petrolul 52”, ajunsă apoi în proprietatea Primăriei Ploieşti, odată cu falimentul SC FC Petrolul SA, acum, cei care au înfiinţat acel club, fostele glorii petroliste (fraţii Dridea, Iuhasz şi ceilalţi), se află în situaţia ca altcineva să le „vândă” … ideea lor – aceea de a face un club de fotbal curat, apolitic, care să ducă mai departe tradiţia petrolistă! Şi clubul lui Daniel Chiriţă, Petrolul 95, este „în pericol”, dacă va licita cineva „străin” şi va câştiga aceste mărci! Este doar una dintre utopiile care apar în urma deciziei de evaluare, pentru a fi licitate, a mărcilor „petroliste” – Petrolul Ploieşti, Petrolul 1924, Petrolul 52, Petrolul 95 etc. Din „circul” care a apărut cu privire la aceste mărci, la Dinamo, Rapid, Steaua „FCSB-istă”, nu am învăţat nimic! Ba ne pregătim să adăugăm, la Ploieşti, „episoade noi”! Sincer, pentru prima dată, lumea sănătoasă la cap din fotbal ar trebui să-şi pună întrebarea „Unde se va ajunge”? Aveţi răspuns?