Bogdan Chitic
Ani la rând, în decembrie, familia CSU Asesoft era în sărbătoare. Antrenorul Vladimir „Dado” Arnautovic mai adăuga o filă în calendarul vieții, împărtășind cele mai frumoase momente alături de familie, prieteni sau colegi de echipă. Întreg baschetul ploieștean era la picioarele sale. Nici nu putea fi altfel, dacă trecem în revistă doar câteva coordonate ale carierei sale, care l-au așezat pe o treaptă valorică de pe care niciodată nu va putea fi dat jos: 7 titluri de campion, două Cupe ale României, o Supercupă și o calificare de poveste în topul celor mai bune 32 de echipe din EuroCup. La toate acestea, mai adăugăm un event, din postura de jucător, în 2004, în anul în care Dado a decis să pună capăt carierei sportive.
Pe 2 decembrie, regretatul antrenor sârb ar fi împlinit 45 de ani. Ar fi „cinstit”, cu încă o victorie, o comunitate ploieșteană care l-a cunoscut mai mult sau mai puțin, l-a iubit și l-a criticat, dar, în principal, i-a fost alături în toate momentele de glorie. Dado a plecat prematur din mijlocul simpatizanților săi pe 30 mai, anul trecut, însă cei care l-au prețuit în adevăratul sens al cuvântului nu-l vor uita niciodată.
Memorialul „Vladimir Arnautovic”, pe 17 decembrie, la Sala Sporturilor Olimpia
După dispariția dintre noi a „Profesorului”, Ploieștiul a rămas corigent și, ulterior, chiar repetent în materie de baschet și performanță în sportul cu mingea la panou. Continuă, totuși, să respire prin câteva cluburi de stat sau private, prin juniorii săi care-și doresc să ajungă într-o zi să reprezinte, la nivel de seniori, pe parchetul Sălii Sporturilor, imaginea unui oraș care a respirat baschet prin toți porii, în ultimii 15 ani.
În memoria lui Vladimir Arnautovic, sâmbătă, 17 decembrie, Clubul Sportiv Universitar Ploiești va organiza, în „Olimpia”, prima ediție a memorialului care-i poartă numele. De la ora 17:30, pentru cel puțin două ceasuri, orașul nostru își va aminti de omul și antrenorul sârb care a făcut fericiți zeci de mii de oameni, i-a ridicat în picioare în seri europene magice și le-a transmis mesaje clare, deseori din îndepărtata Rusie, după victorii în fața unor echipe pentru care toți banii din lume nu ar fi putut cumpăra inima și forța mentală ale unui grup excelent dirijat de „Profesor”.
Pe 17 decembrie, la Ploiești, va sosi o echipă sârbă cu mare dorință de creștere și afirmare – Foka Kragujevac, a cărei formație de juniori „sub 16 ani” își va măsura forțele cu cea mai bună grupare ploieșteană din cadrul Campionatului Național de profil, antrenată de sârbul Ivan Gemaljevic. Nu vor lipsi nici demonstrațiile de baby și minibaschet oferite de grupele Elenei Stan, ale Biancăi Barbu și ale lui Zoran Mladenovic, dar nici surprizele pentru fani sau dansurile mini-majoretelor Ioanei Ivan și ale Luminiței Miricioiu. O proiecție video cu și despre Vladimir Arnautovic va rula în „Olimpia”, iar seara se va încheia printr-un frumos moment coregrafic pus la cale de grupele Ploiești Dancers și Ploiești Basketball, nu înainte ca toți copiii să primească daruri din partea organizatorilor.