N. D.
Conform unui document oficial, fiscul ploieştean va avea arhivă într-un imobil care a aparţinut SRI. Decizia vine ca urmare a publicării, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial, a unei hotărâri ce vizează transmiterea unui imobil din administrarea SRI şi declararea acestuia drept bun de interes public local. Este vorba despre imobilul situat pe Bulevardul Independenţei nr 12, compus din două corpuri de clădire şi teren de 533 mp, având o valoare de inventar de 45.999 de lei, care va fi transformat în arhivă pentru Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, conform unei hotărâri a Consiliului Local Ploieşti din data de 30 august 2016. Predarea –preluarea imobilului menţionat se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrătrii în vigoare a acestei hotărâri. După preluare, în termen de un an, autorităţile ploieştene sunt obligate să realizeze lucrări de reparaţii, igienizare şi dotări în vederea transformării clădirii pentru noua destinaţie.