Investiţiile străine directe în România, la nivel record
Companiile străine au făcut investiţii directe în România în valoare de 3,736 miliarde euro în primele zece luni din acest an, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi care reprezintă un nivel-record al ultimilor opt ani, potrivit datelor publicate ieri de Banca Naţională a României (BNR). În primele zece luni ale anului trecut, investiţiile străine au fost de 3,427 miliarde euro, potrivit calculelor News.ro, pe baza seriilor revizuite ale BNR. „Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.736 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2.951 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 785 milioane euro”, a precizat banca centrală. Potrivit seriilor lunare revizuite publicate de BNR, investiţiile străine au fost de 3,143 miliarde euro după primele nouă luni din acest an. Astfel, în octombrie, valoarea investiţiilor străine directe a fost de circa 593 milioane euro, arată calculele News.ro. De obicei, cifrele sunt revizuite, uneori chiar semnificativ, în lunile următoare de către banca centrală. Anul trecut, investiţiile străine directe în România au crescut la 3,46 miliarde de euro, arată datele revizuite publicate în septembrie de către BNR. Nivelul din 2015 a fost unul record după 2009, când investiţiile străine directe în România au însumat 3,49 miliarde euro. Nivelul maxim istoric a fost înregistrat în 2008, când firmele străine au investit în România 9,5 miliarde euro.
Investiţiile străine directe sunt considerate cele mai benefice investiţii realizate de companii străine într-o economie, deoarece sunt realizate pe termen lung şi au, de obicei, efecte pozitive asupra economiei şi salariilor.
Deficitul balanţei de plăţi aproape că s-a triplat
În perioada ianuarie – octombrie 2016, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,91 miliarde de euro, comparativ cu 1,05 miliarde euro în perioada similară din 2015. Balanţa bunurilor şi cea a veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,50 miliarde euro, respectiv cu 729 milioane euro, au transmis ieri reprezentanţii BNR. Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3,73 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,95 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 785 milioane euro.
Datoria externă pe termen lung a însumat 70,385 miliarde euro la 31 octombrie 2016 (76,3% din total datorie externă), în scădere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2015.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2016 nivelul de 21,82 miliarde euro (23,7% din total datorie externă), în creştere cu 9,8% faţă de 31 decembrie 2015.
În perioada ianuarie – octombrie 2016, datoria externă totală a crescut cu 1,77 miliarde euro. În structură, datoria publică a crescut cu 1,56 miliarde de euro, în timp ce datoria negarantată public a crescut cu 533 milioane euro şi datoria autorităţii monetare s-a redus cu 322 milioane euro. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 25,9% în perioada ianuarie – octombrie 2016, comparativ cu 38,5% în anul 2015. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2016 a fost de 93,7%, comparativ cu 97,9% la 31 decembrie 2015.