Federaţia Română de Fotbal a iniţiat o nouă competiţie de fotbal adresată elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fete și băieți, care se desfășoară la nivel național, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
În turneul denumit Cupa Timbark, sunt așteptate să se înscrie peste 10.000 de echipe însumând 100.000 de copii! Susținătorii competiției sunt Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în echipa Națională a României în anii ‘90, și Maria Ficzay, jucătoare de fotbal în Polonia, la Medyk Konin, și componentă de bază în echipa națională de fotbal feminin a României. Turneul va avea faza finală în iunie 2017, fiind unul dintre cele mai mari turnee de fotbal pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, anul trecut oraşul Ploieşti găzduind faza finală pe arena “Ilie Oană” (foto-la Cupa Tymbark Junior au participat peste 6.000 de copii din întreaga țară, însumând 362 de echipe), anvergura competiţiei fiind însă şi mai mare, după parteneriatul cu FRF.
Elevii participă la competiție prin intermediul instituţiei în care învață, formând echipe de joc, iar întrecerea se desfășoară în 5 etape: etapa pe școală, pe localitate, etapa județeană, zonală și finală. Cupa Tymbark Junior va avea două componente, una pentru echipele de băieți și una pentru echipele de fete și este structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 -în care se pot înscrie elevii din clasa pregătitoare, clasa I și a II-a, grupa de vârstă U10 – în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a și a IV-a și grupa de vârstă U12 – în care se pot înscrie elevii din clasele a V-a și a VI-a. În cadrul etapei zonale (băieți și fete), meciurile se vor disputa în 8 zone geografice ale României. Meciurile vor fi programate astfel încât să nu fie perturbat programul de studiu al elevilor.