Cântăreţul italian Al Bano Carrisi a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă la Roma, după ce a făcut un un atac de cord chiar pe scenă, în timpul unui concert, transmite Corriere della Sera. Artistul de 73 de ani a fost la un pas de moarte întrucât a suferit un atac de cord în timpul unui concert susţinut cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, lângă Vatican. Operaţia suferită de artist a durat mai bine de trei ore, iar starea lui de sănătate este acum stabilă, urmând ca, în câteva zile, să fie externat din spital, scrie presa italiană. Cântăreţul italian a acordat deja primul interviu în dimineaţa următoare, în care a declarat că se simte bine după operaţia suferită.”Voi rămâne aici. Dumnezeu nu mă vrea încă la el”, a declarat Al Bano după experienţa trăită. Al Bano, pe numele său adevărat Albano Carrisi, s-a născut în anul 1943, într-un mic sat din Italia. Când era copil se ducea la şcoală câţiva kilometri, cu bicicleta sau cu trenul. După ce se întorcea de la şcoală lucra la câmp, compunând tot felul de linii melodice. Când a împlinit 17 ani a pornit spre Milano şi a început să lucreze în construcţii, iar banii strânşi îi trimitea acasă, scriindu-i familiei că o duce foarte bine şi că lucrează în administraţie. Apoi a ajuns la un restaurant şi a cerut să fie angajat ca bucătar, primind însă postul de chelner. Într-o zi, a aflat că Adriano Celentano caută tinere talente şi s-a dus să-şi încerce norocul. A fost remarcat de Celentano şi a fost reţinut printre colaboratori, însă a continuat să lucreze şi la restaurant. În 1965 a fost trimis de Celentano la concursul de preselecţie pentru Festivalul de la San Remo, unde a întâlnit-o pe Romina Power. În 1982, cei doi au câştigat premiul al II-lea la Fesivalul de la San Remo, cu un cântec ce face ocolul lumii – „Felicita”.