Conform unor declarații făcute site-ului economica.net de către președinte Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA, Bogdan Hossu, salariile maxime de încadrare ale unor agenți de poliție și a altor categorii din sistemul de apărare sunt mai mici decât cele ale brancardierilor ori ale bucătarilor.
“La o minimă trecere în revistă (…), funcţionarii publici cu statut special, în mod deosebit agenţi, dar şi mare parte dintre ofiţeri au salariile de încadrare maxime mai mici decât un brancardier debutant, decât un bucătar debutant, decât un asistent debutant”, decât un şofer debutant, a mai precizat pentru sursa citată Bogdan Hossu.
Pe de altă parte, în proiectul de lege a salarizării bugetarilor, prezentat de Hossu, “salariile maxime de încadrare pentru funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare vor fi de 1.756 lei pentru cei cu studii medii, respectiv de 1.785 lei pentru cei cu studii superioare. Salariile maxime de încadrare pentru funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare (şef formaţiune) – prevăzute în proiectul de lege a salarizării bugetarilor – sunt de 1.770 lei pentru cei cu studii medii, respectiv de 1.800 lei pentru angajaţii cu studii superioare”, mai precizează economica.net.