Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, compania Tarom oferă transportul gratuit al unui bagaj reprezentând echipamente de schi sau snowboard, în limita a 23 kilograme, indiferent de dimensiuni, suplimentar normei de bagaj standard acceptată gratuit pe cursele acestei companii. Echipamentul sportiv de iarnă este constituit din următoarele: o pereche de schiuri, o pereche de clăpari şi o pereche de beţe/pasager sau o placă de snowboard şi o pereche de clăpari/pasager. Această facilitate este oferită pasagerilor care vor călători până pe data de 25 martie 2017 (data începerii călătoriei), pe rute operate direct sau via Bucureşti, între România (Bucureşti şi destinații interne operate de Tarom cu aeronavele Boeing si Airbus) şi următoarele destinaţii externe: Amsterdam, Atena, Barcelona, Beirut, Bologna, Bruxelles, Frankfurt, Hamburg, Istanbul, Larnaca, Londra (aeroporturile Heathrow sau Luton), Madrid, Munchen, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Torino, Valencia şi Viena. Oferta este valabilă şi pentru zborurile spre România care au originea în oraşele menţionate mai sus. Facilitatea este oferită doar pentru zborurile operate de Tarom cu aeronavele Boeing şi Airbus și nu se aplică pe zboruri operate cu aeronave ATR. Acceptarea gratuită a acestor echipamente sportive se va face în limita capacităţii disponibile, în funcţie de tipul de avion.