Zeci de tineri din Timişoara au participat, zilele trecute, la o acţiune inedită organizată într-o cafenea întreprindere socială din oraş, în timpul căreia au renunţat la telefonul mobil timp de două ore pentru a se bucura de jocurile copilăriei. Acţiunea s-a numit “Sâmbăta fără Gadgeturi” şi a avut loc la o cafenea întreprindere socială din Timişoara. 30 de tineri au participat la evenimentul inedit care a fost anunţat pe Facebook de către Asociaţia YOUhub Association România. Organizatorii au venit şi cu două cerinţe. Şi anume, ca fiecare persoană care participă la acţiune să renunţe la telefonul mobil pentru două ore şi să vină cu o cană de acasă, ceaiul fiind oferit din partea casei. Astfel, pe parcursul celor două ore, tinerii şi-au petrecut timpul jucându-se cărţi, scrabble sau făcând puzzle. Andreas Novacovici, preşedintele Asociaţiei YOUhub Association România, a explicat că ideea de a organiza o astfel de acţiune i-a venit în urma unei discuţii cu un prieten la o cafea. “Ne întâlnisem pentru un proiect şi noi am stabilit să nu mai folosim telefonul sau orice alt gadget în momentul în care ne întâlnim faţă în faţă şi vrem să discutăm nişte lucruri. După primele două întâlniri în acest fel, ne-am gândit să extindem acest lucru şi să vedem cum ar reacţiona colegii noştri tineri din Timişoara şi aşa am făcut primul proiect al asociaţiei. De data aceasta ne-am propus să ne cunoaştem renunţând la gadgeturi şi jucându-ne diverse jocuri de socializare: unii fac puzzle, alţii pictură, alţii joacă scrabble, cărţi, UNO. Sunt multe jocuri ale copilăriei pe care probabil că le-am uitat din cauza tehnologiei. Noi nu suntem împotriva tehnologiei, noi creştem odată cu tehnologia, dar câteodată este foarte bine să ne deconectăm de la lumea virtuală şi să ne conectăm la cei din jurul nostru, prieteni, familie, să ne întâlnim, să ne jucăm”, a explicat Andreas Novacovici.