Bogdan Chitic

Proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea tarifelor pentru spaţiile aflate în incinta Hipodromului din Ploieşti, pe baza unei solicitări venite de la Clubul Sportiv Municipal, instituţia care administrează lucrarea, a fost aprobat, miercuri după-amiază, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local. După mai bine de două ore de dezbateri aprinse, în care primarul Adrian Dobre şi preşedintele de şedinţă, social-democratul George Botez, s-au contrat reciproc vizavi de criza de la CSM Ploieşti, iar viceprimarul Cristian Ganea şi consilierul liberal Cristina Enache s-au certat în momentul supunerii la vot a proiectului, aleşii locali au dat undă verde tarifelor de la Hipodrom. Cu mici excepţii, tarifele propuse de firma de proiectare, în cadrul analizei cost-beneficiu, care au avut caracter orientativ, sunt aceleaşi cu acelea votate, miercuri, în Consiliul Local. Principalele modificări vizează comasarea tarifelor pentru cazarea unui cal în grajd şi accesul acestuia pe pistă pentru antrenamente, într-un singur tarif – cu o valoare de 450 de lei, eliminarea tarifului pentru asigurarea hranei şi schimbarea preţurilor percepute pentru parcarea maşinilor în incinta Hipodromului, unde, pe lângă taxa de 2 lei pe oră, s-a introdus şi posibilitatea de a se percepe suma de 12 lei pe zi.
Mai jos, vă prezentăm lista principalelor tarife pentru folosinţa spaţiilor situate în incinta Hipodromului din Ploieşti:
– închiriere spaţiu restaurant – 2.000 euro / lună;
– închiriere spaţiu cafenea – 1.000 euro / lună;
– închiriere spaţiu casă de pariuri – 500 euro / lună;
– taxă de intrare la tribune – 5 lei / persoană;
– taxă de participare la cursele de galop – 5% din valoarea premiului întrecerii;
– taxă de participare la cursele de trap – 5% din valoarea premiului întrecerii;
– închiriere boxă şi utilizare pistă – 50 lei / zi;
– utilizare pistă pentru cai care nu sunt cazaţi în incinta Hipodromului – 10 lei / zi / cal;
– închiriere teren pentru activităţi comerciale – 5 lei / mp / zi
– reclamă ocazională – 126 lei / mp / zi

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDin culise
Articolul următorTraian Basescu a implinit 65 de ani